„Lotul Viṣovan”, aṣa cum a fost numit de Securitate, a cuprins 18 elevi de la Liceul Dragoṣ Vodă din Sighetu Marmaṭiei. Acṭiunile lor nu au apucat să fie de durată: din 1946 până în 1948. Şi nici de amploare: propagandă anticomunistă ṣi legionară în satele Ieud ṣi Dragomireṣti, de unde proveneau. La arestare aveau vârste mai mici de 20 de ani, cu excepṭia profesorului Aurel Viṣovan, de 22 de ani. Este considerat primul lot de deṭinuṭi politici de la închisoarea din Sighet.
Ioan Ilban, Dragomireṣti
„Prin ’46 am început să ne organizăm, să ne organizăm şi să reacţionăm oarecum mai pe faţă, că nu suntem de acord cu ceea ce se
vrea să se instaureze la noi. Atuncea de fapt se puneau şi bazele U.T.M.-ului sau aşa ceva… U.A.E.R. Pe la şedinţe nu prea mergeam, ba din contră, mai sfătuiam şi pe alţii să nu meargă sau pe cei care se duceau, ştiţi cum e, îi luam în derâdere… şi, în fine… cam în aceasta au constat acţiunile noastre, nu altceva în mod deosebit. […] Din clasă de la mine au fost ṣapte sau opt colegi, din clasa imediat superioară la fel, vreo cinci sau ṣase. Dar, în orice caz, în ’48 am fost arestaţi 18 inşi, elevi şi studenţi care proveneau tot de la Liceul „Dragoş Vodă„ ṣi eram studenţi la Cluj. […] Conducătorul grupului, Aurel Vişovan, a primit 10 ani, colegul meu de bancă cinci ani, eu nu am primit decât doi ani şi jumătate.”
Maramureṣ: Grupul Vasile ṣi Ion Popṣa
În anii 1948-1949, fraţii Vasile şi Ion Popşa din Sighet, studenţi, au organizat o mişcarea de rezistenţă anticomunistă pe Valea Izei, la Ieud, Rozavlea, Dragomireṣti. Grupul era format din nouă membri, studenţi, elevi, preoţi. Vasile Popşa a fost împuşcat într-o ciocnire cu forṭele represive, în ziua de Paşti, 1949. Ion Popşa a scăpat atunci, dar a fost capturat spre sfârşitul anului şi trimis spre a fi “reeducat” în penitenciarul Piteşti.
Ioan Dunca din Ieud
„În 1948-49, fiind elev în Sighet, stăteam în gazdă la o familie, Covaci. În aceeaşi clădire locuia şi un oarecare medic militar, al cărui nume real nu-l cunosc; […] mi-a făcut cunoştinţă cu doctorul Vancu, erau colegi. […] Doctorul Vancu m-a văzut un copil de încredere şi a venit la mine, la liceu, într-o oră de chimie. M-a rugat să merg cu el până la laborator şi mi-a spus că vrea să trimită ceva la Ieud – eu fiind din Ieud, plecam săptămânal acasă – să duc un pachet.
Şi prima dată am dus un pachet. Sigur, pachetul… n-am ştiut ce duc, era ceva mai greu şi l-am dat la sora Palaga, deci a lui Fliţău, asta era misiunea mea. Când m-am întors de la Ieud, doctorul Vancu m-a întrebat dacă am dat pachetul, era îngrijorat că nu mi-a spus ce-i în el. Şi [atunci] mi-a spus: „Ştii că au fost grenade?…„ […] Am mai dus, mi se pare, de două ori încă asemenea pachete, dar erau cartuşe, deci cam de 4-5 kg greutate… Nu mi-a fost frică, în primul rând, nu-mi dădeam seama că e un lucru aşa de grav! Eu ştiam că ajut nişte oameni care luptă împotriva comunismului ṣi fiind educat din familie şi auzeam la părinţii mei că ăştia vin şi ne distrug religia, sigur că eram foarte afectat şi făceam orice pentru acest scop. […]
În 30 aprilie 1949 am plecat în vacanţă, în 1 mai – precis nu ştiu – sau în 30 seara. […] I-am chemat pe doi colegi, pe Iusco Gavrilă “Sfâcă” şi Iusco Gavrilă “Drodu” ṣi cu Minică Ştefan ṣi-am plecat să ne întâlnim cu aceşti partizani. Şi am plecat şi ne-am întâlnit cu ei pe râu, la casa pădurarului Fliţău. Când ne-a văzut [Vasile] Popşa… i-am dus mâncare: am furat de-acasă nişte pâine, ouă… […] Popşa când ne-a văzut, ne-a spus: „Ce căutaţi, măi, copii?„ ne-a recunoscut… „Nică, ce cauţi aicea?„ „Păi am venit să vă aduc de mâncare!„ […] Atunci am observat că sunt mai mulţi – pentru că nu ştiam câţi au fost -, atunci am văzut, acolo, pe Tand Ştefan pe care l-am recunoscut după aceea, pe fratele [Ion] Popşa – că ni l-a prezentat – şi printre ei era şi Vlad Dănilă care a fost elev la Sighetul Marmaţiei, ne cunoşteam şi era din Sălişte.
Ne-am întors, aşa cum au spus ei, acasă şi urma să venim în 3 mai la Sighetul Marmaţiei…[…] Între timp, a trimis doctorul Vancu din Sighet pe un sanitar, Dăncuş, să ne anunţe să nu venim la Sighet pentru că într-o şedinţă cu Securitatea s-a aflat despre noi că existăm. Şi de unde au aflat, de la acest Vlad Dănilă, care era informatorul Securităṭii şi care ne-a recunoscut imediat când ne-am dus ṣi nu ştiu cum a transmis. Şi nu ne-am întors, ne-am dus la ei, ne-am dus la ei în munţi, eu, Iusco Gavrilă şi încă un Iusco Gavrilă, unul din Şieu şi unul din Ieud…
Cu ce gând v-aţi dus, să rămâneţi cu ei?
Să rămânem cu ei, să rămânem, că ne era frică că ne vor aresta şi probabil că şi ei nu vroiau să fim arestaţi, să nu-i spunem. Şi ne-au luat cu ei… ṣi-am stat în pădure trei zile…
Între timp, ne-au spus ce au de gând, ne-au spus că au legături şi cu unii pe la Borşa, mă rog, ne-au spus mai multe, [pe] care nu le mai ţin minte. Cert e că ni s-a dat la fiecare câte o armă, am primit şi eu armă şi m-a instruit cum să o mânuiesc la nevoie, un Daimler Puk, aşa-i spunea, un pistol micuţ german. Ne-a instruit Popşa Ion care a fost ofiţer de artilerie, mă rog… […]
În perioada cât am stat cu Popşa în munţi sau pe păduri, Popşa ne-a spus într-o seară că trebuie să ne organizăm, să atacăm închisoarea din Sighet, să scoatem elevii de la Sighet, grupul Vişovan. Deci noi ştiam acest lucru […], până a merge la ei ştiam că trebuie să fie scoşi ṣtiam şi de la Minică Ştefan, ṣi el mi-a spus: „Bă, o să vină partizanii şi-i scoatem!„ Şi noi mergeam la puşcărie şi le [spuneam] lor că „Venim şi vă scoatem!„, ştiţi, dar eram copii, ne suiam pe gard şi vorbeam cu ei de la etaj, acolo sus, de pe stradă. […] Şi când am mers la Popşa ne-a spus că prima noastră acţiune trebuie să o facem în Sighet ṣi trebuie să scoatem pe cei din închisoare. […]
Planul cum vi-l făceaţi? Îl făceau alţii?… Cum se întâmpla?
Să vă explic: noi, totul ce făcea, [făcea] Popşa Vasile. El era şeful, el mergea în faţă, el era îmbrăcat în haine ca de pe Lăpuş, avea nişte sumane negre, lungi… el ştia! El lua legătura cu cine trebuia, el cunoştea… Deci noi nu, practic, nu trebuia să ştim cu cine ia el legătura. Deci el lua legătura, se ducea, dispărea!… Cu mulţi ţărani lua legătura, pe care noi nu-i ştiam ṣi nici nu ne dădea voie să ştim! De obicei, el pleca singur, pleca fie în sat, fie undeva, pe păduri, undeva se întâlnea şi venea după patru-cinci ore. […]
El ţinea foarte mult la noi, acuma, ṣi pentru el era o responsabilitate [cu noi]… ṣi-i părea rău că ne-a încurcat. El îşi dădea seama că ne-a făcut un rău, ştiţi?! Eu mi-am dat seama, când am vorbit cu el, zice: „Măi, nu trebuia să vă încurcăm noi pe voi aicea, voi sunteţi copii… ṣi uite-aşa vă ratăm viaţa!„, el era conştient că nu-i bine ce-a făcut, dar acuma nu mai putea da înapoi. Şi el ne lua tot timpul cu el, nu pentru că noi om fi mari viteji, decât pentru ca să fim în jurul lui, să nu ni se întâmple ceva! […] Noi făceam cu el engleză; în timul liber stăteam pe o cergă şi învăţai: teatcher, cuvinte… le ţin minte! Era profesor de engleză şi ne făcea să învăţăm ceva. […]
În 1 mai [1949] trebuia să ne ducem toţi în grup la Dragomireşti, acolo trebuia doctorul Vancu să trimită nişte medicamete prin doctorul Iusco din Dragomireşti. Şi-am plecat la Dragomireşti. Am plecat peste o dumbravă care se leagă între Ieud şi Dragomireşti, aşa, în flanc indian, noaptea. […] Între timp, ni s-a spus, când auzim vorbă să ne aruncăm în şanţ sau în mărăcini, unde era… ṣi la distanţă mergeam, 6 m unul de altul. În faţă era Popşa Vasile şi-n spate era Popşa Ion. Am mers până la Dragomireşti. Tand Ştefan, care era înarmat cu o… avea o mitralieră franceză, C.S.R.G. aşa-i spunea, el era între noi. La intrarea în Dragomireşti – a fost pe la 2-3 noaptea, nu mai ştiu exact ora – i-a spus să nu ducă arma cu el în comună, că se vedea, era lungă, nu se putea ascunde ṣi-atuncea a lăsat-o într-un corci de mărăcini, la intrarea în Dragomireşti, pe un ţărmure. Şi-am plecat la moara lui Petrovan. […] Am ajuns la moară şi ne-am culcat în podul grajdului ṣi eu am stat de pază.
La un moment dat, copilul morarului, Petrovan… nu mai ştiu cum l-a chemat, era mai mic ca mine, a plecat la liceu ṣi-a mers la autobuz. La autobuz a văzut că – asta ce a spus el după aceea sau ce ne-au spus alţii – la autobuz el a aflat că în comună a venit un camion de miliţieni ṣi-ntrebau: „Unde-i moara lu’ Petrovan?„ Între timp, am auzit că copilul vine strigând: „Miliţia!„ ṣi-am ieşit toţi din acel grajd cum am putut, numa-n chiloţi, izmene, cum am fost îmbrăcaţi. Şi am luat-o pe câmp. […] Nu ştiu cum ne-am retras, c-am fugit pe un câmp, erau numai grămezi de bălegar, grădini cu garduri. Nu ţin minte cum am trecut, ṣtiu că Popşa trăgea, ne spunea să ne ascundem după grămezi de gunoi, pe-urmă trăgea celălalt. […] Dar Tand Ştefan a fugit separat, acolo unde a lăsat puşca-mitralieră ṣi el ne-a salvat: când a ajuns acolo, a început să tragă – aia e o armă foarte puternică, face un zgomot foarte mare! Crezând că acolo e o puşcă-mitralieră, nu ne-au mai urmărit. Şi-am ieşit din comună, aşa, dezbrăcaţi. […]
Din capătul comunei, ce ne facem?! Eu cu Vlad Dănilă ne-am dus la Sălişte [de] unde trebuia să aduc nişte arme reparate de la Paşca. Paşca a fost fugar pe la Sălişte şi era armurier ṣi înainte au trimis ceva arme la reparat, eu trebuia să merg şi să aduc aceste arme. […] Am mers pe drum, cu Dănilă împreună. Nu ne-a întrebat nimenea… deşi au trecut nişte civili şi am văzut că Dănilă s-a oprit şi a vorbit cu ei, eu nu i-am cunoscut, am crezut că sunt din Sălişte. Şi după aceea mi-am dat seama că au fost securişti! Ne-am dus în casă la Dănilă, a venit cu arma, Paşca a trimis cele două arme, le-a băgat într-un sac, le-a legat la gură şi trebuia când se înserează să plecăm înapoi… însă pe mine au venit şi m-au luat din casă, m-au şi arestat! […]
Grupul celălalt a plecat la Ieud. Parola noastră era, când ne-ntoarcem cu Dănilă la Ieud, la locul nostru stabilit să spunem popa. […] Şi-am aflat după aceea: Dănilă s-a întors cu Securitatea la Ieud, s-a dus personal la femeie şi i-a spus popa. Femeia, când l-a văzut la faţă, a spus: „Sunt duşi la Pâţu!„, deci a spus unde stau, că ei nu stăteau în aceeaşi casă în fiecare noapte. Şi dimineaţa, la Pâţu, au atacat comuna, i-au prins pe toţi cei care au fost aolo, pe [Vasile] Popşa l-au împuşcat. […] Deci Popşa Ion a scăpat, el n-a fost prins acolo, a fost prins numai în august! El a sărit pe geam şi-a mers la o femeie care i-a dat îmbrăcăminte şi haine.”
Mâine puteṭi citi: Maramureṣ: Gheorghe Paṣca ṣi grupul Pop-Oniga
„Stam în aşteptare, toţi stam şi noi din munţi şi cei de-acasă… aşteptam americanii.”
