Crema pentru protecţie solară protejează nu numai împotriva arsurilor, dar previne, de asemenea, îmbătrânirea pielii și multe boli cauzate de razele UV dăunătoare. Cel mai important este ca produsul să fie folosit în mod corespunzător pentru a ne asigura că suntem absolut protejaţi. Există persoane care susţin că, deşi au folosit cremă de protecţie, s-au confruntat cu arsuri solare. Una dintre greşelile comise în mod frecvent este utilizarea rară a cremei – aceasta trebuie folosită în fiecare zi, nu numai la plajă, ci chiar şi pentru o plimbare mai lungă prin soare. Utilizarea acesteia în zilele toride este obligatorie. Crema se aplică într-o cantitate suficientă. Dacă unele persoane exagerează în ceea ce priveşte cantitatea de cremă cu factor de protecţie, altele aplică mult prea puţină, ceea ce este echivalentul unei protecţii nule. O altă greşeală frecventă este faptul că multe persoane nu aplică un al doilea strat. Şi acest lucru se întâmplă de obicei la mare. O singură aplicare nu este suficientă pentru toată ziua, mai ales pentru persoanele care intră des în apă. Factorul de protecţie sub 30 nu este indicat la plajă. Cele mai recomandate sunt cremele cu factor 50 sau 50+ pentru a fi siguri că ne protejăm suficient. Fardul şi machiajul nu le protejează pe reprezentantele sexului frumos. Acestea trebuie să acorde o îngrijire specială tenului vara şi să aplice crema de protecţie şi pe faţă, nu doar pe corp.
(www.dnesplus.bg – 8 iulie)