Cercetătorii din domeniul futurologiei, ştiință care se ocupă cu studiul, explorarea și cercetarea viitorului, știință a previziunii, susțin că omul ar putea trăi până la vârsta de 500 de ani. Atunci când omul respectă absolut toate regulile unui stil de viață sănătos, acesta poate trăi până la vârsta 120 de ani, iar toate descoperirile făcute de noile generații de cercetători şi cele care vor urma să fie efectuate pot prelungi practic viața omului până la nesfârșit, susţin cercetătorii din domeniul futurologiei. Cercetătorii din domeniul futurologiei mai susțin că omul ar putea trăi până la vârsta de minimum 500 de ani. Potrivit celor mai importanți experți în futurologie de la nivel mondial, în ultimii 30 de ani, omenirea va descoperi rețeta «vieții eterne». Progresul tehnic și dezvoltarea neurobiologiei vor contribui la menținerea funcțiilor creierului individului. Dezvoltarea perpetuă a altor domenii ale medicinei moderne va ajuta la efectuarea unor intervenţii de schimbare de organe, de transplant de organe, precum și de schimbare ale diverselor segmente ale organismului uman, relatează Svopi./vdraguta
(www.rosbalt.ru – 16 februarie)