Incă din misiunea la nivel batalion a Armatei României din Afganistan, unităţile româneşti de infanterie au fost însoţite de un preot militar. Şi tot primul batalion românesc de infanterie din Kandahar a înălţat prima biserica românească într-un teatru de operaţii. O bisericuţă din lemn construită cu materiale strânse de infanteriştii olteni de peste tot, inclusiv de la groapa cu deşeuri a bazei militare aeriene. Aşa cum spune o veche zicală românească, românul face bici din orice. De această dată scorpionii roşii din Batalionul 26, comandați pe atunci de maiorul Nicolae Ciucă, au construit o biserică din lemn. Mai degrabă din placaje, lemnul fiind utilizat doar la structura de rezistenţă.
Până la înălțarea bisericii din lemn din KAB (Kandahar Air Base) slujbele s-au ţinut în corturi unde preotul militar amenajase o capelă. Şi de prima slujbă mă leagă una dintre primele poveşti trăite într-un teatru de operaţii. Eram în tabăra de tranzit, unde trăiam în condiţii precare, în corturi americane, direct pe pământul plin de praf, pe paturi militare de campanie, fără mobilier, cu 2 toalete ecologice pentru un întreg batalion, fără apă rece potabilă îndeajuns. Fiind singurul jurnalist am fost „cazat” singur într-un cort situat la intrarea în tabăra de tranzit, cel mai expus, batut de praf şi de vânt.
Nu am rămas mult timp singur pentru că după câteva zile, în cortul meu a fost cartiruit şi preotul militar Gheorghe Niclescu. El a ajuns la Kandahar cu unul dintre eşaloanele de militari la bordul celebrelor aeronave Hercules C-130 ale Forţelor Aeriene Române. Unde să-l „cazeze”? Alături de jurnalistul civil, pentru a feri discuţiile cu caracter militar de urechile celor la care acestea nu era bine să ajungă. Neavând aer condiţionat somnul cel mai bun se „executa” între 4 şi 8 dimineaţa (pentru jurnalistul civil), atunci când se lăsa răcoarea cu cele 38 de grade ale sale.
Într-o bună dimineaţă, pe la 7, mă trezeşte colegul meu de cort: preotul militar. „Radule, trezeşte-te că începe slujba”. „Bine părinte, dar nu ţin eu slujba şi să ne vedem fiecare de treaba lui, lasă-mă te rog să mai dorm o oră măcar”. „Radule, slujba începe aici, în acest cort” – mi-a replicat preotul militar. Am uitat să menţionez că, între timp, preotului i-au venit nişte „ajutoare” cu transporturile aeriene din ţară: o cruce mare, icoane. Crucea era aşezată elegant în capătul cortului, cele câteva icoane erau prinse pe lateralele cortului. Şi, pentru a nu dormi „în biserică” în timpul slujbei, mi-am luat perna şi m-am mutat cu somnul meu într-un cort liber, din „fundul” taberei, acolo unde era plin de scorpioni şi de obicei se odihneau trupele speciale germane când reveneau noaptea din misiuni. Dar din acea zi şi până ne-am mutat în tabăra permanentă se poate spune că am dormit în prima capelă de campanie românească din Afganistan. Acolo, în tabăra permanentă construită în două săptămâni de vrednicii militari olteni, în câteva luni, la decizia maiorului Nicolae Ciucă (avansat în teatrul de operaţii la locotenent-colonel) a fost ridicată prima biserică de campanie dintr-un teatru de operaţii. De reţinut: în prima şi cea mai dificilă misiune a Armatei României la nivel de batalion în Afganistan, scorpionii roşii nu au avut nicio pierdere, nici un militar căzut la datorie, nici un militar rănit grav.
Aceasta a fost de fapt introducere pentru că povestea bisericii de campanie care i-a urmat pe militarii români peste tot începe în 2004, în Baza „White Horse” din Irak. Acolo unde acelaşi batalion românesc de elită – Neagoe Basarab supranumit „Scorpionii roşii” – făcea parte dintr-o brigadă italiană. Batalionul 26 de la Craiova era cartiruit alături de Brigada Ariette, mare unitate ce înlocuise la comanda Operaţiunii Antica Babilonia Brigada Garibaldi.
În tabăra românească de infanterie exista deja o capelă de campanie ce funcţiona în două corturi militare de dimensiune mare, puse în continuare (faţă în faţă). A fost începutul pentru ce avea să fie prima biserică militară mobilă de campanie, prima biserică ce avea să fie proiectată şi realizată astfel încât să poată fi demontată şi remontată.
Două persoane se află la baza viitoarei biserici de campanie ce urma să fie înălţată în Camp White Horse: preotul militar Iuliu Iustin Şomodean şi maistrul militar Ioan Galben. Cei doi au depus eforturi pentru a înfiinţa capela militară, iar cel de-al doilea a realizat iconostasul. Un iconostas care are o poveste speciala ce parcă avea să anticipeze viitoarea biserică de campanie ce-i va urma pe militari în cele trei baze din provincia Nassiriyah.
Iconostasul a fost pictat cu suflet de maestrul Galben. În condiţii de campanie militară, într-o tabără ce se afla în construcţie, nu avea de nici unele pentru a realiza un iconostas de biserică. A fost în primul rând un efort pentru a face rost de plăcile din lemn pe care avea să picteze. Acestea au fost furnizate prin dialog între „camarazi de război” de la un batalion logistic din Coreea de Sud. Apoi plăcile din lemn au fost tăiate de militarii români la dimensiuni care să se încadreze în interiorul unui cort militar mare: înălțime, lăţime… O altă problemă pentru MM Galben a fost obţinerea vopselurilor pentru a picta. Şi-a realizat singur vopseaua prin combinarea unor vopsele de metal cu diluanţi pe care doar el îi cunoştea astfel încât să poată fi utilizate pentru suprafeţe de lemn. Şi pentru ca povestea să intre în legendă, maestrul Galben şi-a confecţionat pensulele din propriul păr. Nu avea pensule, nu avea de unde să le obţină mai ales pe cele foarte fine. S-a tuns şi din părul său şi-a construit toate pensulele necesare pentru a picta iconostasul.
Efortul MM Galben s-a finalizat într-un minunat iconostas cu icoane şi reprezentări biblice. Dar ceva ce avea să atragă atenţia tuturor era partea de mijloc, din vârf, de la îmbunarea celor două bucăţi din placaj. Galben a intenţionat să reprezinte doi munţi care să se îmbine la unirea celor două plăci. Greu de explicat şi atunci şi acum, în partea din stânga muntele semăna cu un dac cu cuşmă de tarabostes ce parcă venea în tabăra românească din Irak. Erau de fapt trupele din cele două ţări: italienii, legiunile romane, cărora ne subordonam şi românii, strămoşi ai dacilor.
Iconostasul mai are ceva specific. Şi spun că „mai are” pentru că el există şi urmează să fie utilizat la recontruirea bisericii în ţară. Maistrul militar Galben a picat pe iconostas şi două simboluri catolice. Totul pentru a-i încuraja pe militarii italieni să viziteze capela militară românească, pentru a întări legătura dintre unităţile celor două ţări aflate împreună, umăr la umăr, într-o misiune dificilă. Ioan Galben a reprezentat doi porumbei cu două lumânări şi cu câte o inimă. O reprezentare care, din păcate, nu a fost pe deplin înţeleasă de un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române care a cerut peste aproximativ 6 luni ascunderea acestor simboluri catolice. Drept urmare, după ce iconostasul a fost mutat în biserica de campanie, cele doua reprezentări au fost acoperite cu două icoane ortodoxe. Apoi cele peste cele două reprezentări au fost pictate icoane.
Iconostasul a reprezentat, de fapt, pentru multe luni după realizarea sa principalul element al capelei militare. În 2004, Radio România Actualităţi transmitea prin intermediul meu prima slujba de Paşte oficiată într-o capelă militară, dintr-un teatru de operaţii unde se se aflau trupe româneşti. Am fost şi reporter şi tehnician pentru că, prin satelit, am transmis Slujba de Înviere cu două microfoane instalate în capela militară şi încă unul de la care a vorbit subsemnatul. Prima şi probabil unica şi ultima Slujbă de Înviere transmisă în direct dintr-o capelă militară, dintr-un teatru de operaţii, de pe tărâm musulman.
Iconostasul realizat cu trudă şi suflet de maestrul Galben avea să fie „piesa de bază” pentru prima biserică militară de campanie construită modular, astfel încât să poată fi demontată şi remontată. Ceva unic pentru toate armatele din lume, pentru trupele din NATO aflate în misiuni externe, probabil şi pentru armatele din alte state unde Religia Ortodoxă este dominantă.
Unică în lume: o biserică ce călătoreşte alături de militarii care au construit-o
Revenit în calitate de comandant de batalion în campanie militară, în fruntea scorpionilor roşii, locotenent-colonelul Nicolae Ciucă ia decizia de a construi o biserică militară de campanie specială. După experienţa din Afganistan, a decis că o biserică ce va fi construită pe pamânt musulman trebuie să poată fi mutată, reconstruită, eventual transportată în ţară. Cei de la structura S4 (logistică) a Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” au proiectat şi construit o biserică militară din lemn modulară. Lemnul pentru construcţie a fost asigurat de trupele americane (şi foarte puţine de către brigada italiană căreia ne subordonam). Piese numerotate din lemn, într-o proiecţie modulară specială, astfel încât totul să poată fi demontat, transportat şi remontat în viitor. Cel care a supravegheat construcţia a fost preotul militar Nicu Lulă. Un munte de om care, cu palmele sale cât o frunză de dovleac, care a pus umărul la construcţie. Totul se construia însă pornind de la iconostasul maistrului militar Galben. Iar viitoarea biserică din lemn, din acest motiv, urma să aibă în interior dimensiunile cortului românesc militar de campanie. Lăţimea bisericii din lemn a fost dictată de iconostasul lui Galben şi implicit de dimensiunea cortului militar de campanie românesc.
Biserica românească de campanie a fost gata în toamna anului 2004, înălţată la intrarea (pe stânga) a taberei româneşti de infanterie din Camp White Horse. Numele taberei a fost dat de americani care, atunci când au ajuns în acea zonă, în 2003, au văzut un minunat cal alb rămas liber, fără stăpân: White Horse. O fosta bază militară a Armatei lui Saddam Hussein, o unitate de tancuri care a fost „rasă” de trupele americane în timpul campaniei din 2003. Urmele luptelor au fost ascunse de logistica fenomenala americană care cu ajutorul buldozerelor a îngropat toate rămășițele blindatelor lui Saddam. Câteva clădiri rămase în picioare au reprezentat primele structuri ale cele mai importante baze de la sud de Nassiriyah.
Probabil doar locotenent-colonelul Nicolae Ciucă avea să prevadă încă de atunci drumul bisericii de campanie care urma să îi însoţească pe militarii români din Irak şi apoi va călători cu ei spre ţară. O biserică vizitată ca un muzeu de toată lumea care ajungea în acea zonă din Irak: de la musulmani şi până la toate oficialitățile militare şi politice care ajungeau în acel camp de luptă. O biserică unde au ajuns şi icoane trimise din ţară de preotul-paroh Ştefan Stanciu, un iubitor al armatei. Dar mai ales, după ce s-a aflat de această „minune”, veneau din toată provincia irakiană militari din coaliţie de religie ortodoxă pentru a participa la slujbe. Militari din contingentele bulgarilor şi georgienilor, etnici sârbi, bulgari, ruşi, ucraineni din Armata SUA. Era începutul „puterii militare ortodoxe” din Irak, forţă divină care i-a protejat de pierderi în acea perioadă pe militarii români.
Batalionul 26 Infanterie îşi încheie prima misiune din Irak în iarna 2004-2005 şi îi urmează „Somii Carpaţilor” comandaţi de actualul general Dorin Blaiu. Biserica militară rămâne obiectiv special şi Dorin Blaiu îşi asumă remontarea lăcaşului de cult în Camp Mittica unde se mută infanteriştii români. Proiectul modular iniţial îi permite lui Blaiu mutarea bisericii în Camp Mittica. O tabără nouă, prima unde biserica de campanie îi urmează pe militarii români. În Afganistan, în 2003, Dorin Blaiu prelua misiunea de la Nicolae Ciucă, cu tot cu biserica din campul românesc de acolo, din Kandahar. Istoria se repetă în Irak unde Dorin Blaiu mută biserica modulară în noua tabără ce poartă numele unui militar italian care a cazut la datorie salvând viaţa comandantului său. O corabie creştină ce străbate 6 kilometri pe o mare musulmană pentru a ajunge într-un nou port situat foarte aproape de Zigguratul şi antica cetate Ur, de unde a plecat pentru a propăvadui creştinismul Patriarhul Avraam. „Şoimii Carpaţilor” din Batalionul 812 de la Bistriţa contribuie şi ei la picturile interioare ale bisericii de campanie. Următoarele batalioane îşi aduc contribuţia la amenajarea interioară a bisericii de campanie, îşi pictează emblemele de luptă şi o dotează şi cu instalaţii de climatizare.
Drumul în Irak nu se oprea însă pentru biserica de campanie. Ea a fost mutată, din nou, încă aproximativ 4 kilometri, în noua tabără românească de infanterie din Camp Adder Tallil. Foarte aproape de pista aeroportului, această nouă amplasare a taberei româneşti reprezenta şi o expunere mare la atacurile periodice cu rachete de 122 mm lansate de la distanţe de 15-18 km de insurgenţi, de obicei din spatele oraşuli Nassiriyah. Mai multe rachete au căzut foarte aproape, dar niciuna în tabăra românească.
În 2009, la finalul misiunii româneşti în Irak, după participarea la operaţiunile Antica Babilonia şi Iraqi Freedom, batalionul care a înălţat biserica a avut şi sarcina de a se ocupa de trimiterea lăcaşului de cult de campanie în ţară. Sub comanda colonelului Gabriel Toma, scorpionii roşii din Batalionul 26 infanterie Neagoe Basarab s-au îngrijit de demontarea, aranjarea pe pachete de reansamblare a bisericii de campanie. Urma drumul spre ţară: biserica de campanie îi va însoţi la Craiova pe militarii români.
Următoarea destinaţie a bisericii de campanie: Poligonul Cincu
Biserica românească de campanie din Irak este în prezent depozitată în cazarma Batalionului 26 de la Craiova. Aşteaptă acolo, din 2009, pentru a fi reconstruită undeva, pe teritoriul României. Au fost discuţii aprige pentru revenidcarea lăcaşului de cult. Au fost discutate pe rând mai multe amplasamente. Potrivit informaţiilor pe care le-am obţinut pe surse atât de la Statul Major General, cât şi de la Batalionul 26, biserica de campanie din Irak urmează să fie montată şi instalată în Poligonul Cincu.
