Giovanni Falcone și Paolo Borsellino, 25 de ani târziu. Falcone a fost omorât de o sută de kilograme de TNT la Capaci în momentul în care se pregătea să devină super-procuror anti-Mafia şi se afla deja în vizorul partidelor de stânga deoarece a cooperat cu guvernul condus de socialişti şi a acceptat să fie director general la Ministerul de Justiţie împreună cu Claudio Martelli.
A urmat apoi Borsellino, prietenul și colegul său, care nu aparţinea niciunei clici sau a unui partid, dar care după Capaci (19 mai 1992) vorbea despre sine ca despre „un mort viu“, și care a fost aruncat în aer cu escortă cu tot în Via d’Amelio, în faţa casei mamei sale la data de 19 iulie a acelui an.
Ce rămâne după acea vară însângerată ? Rămâne intuiția lui Falcone potrivit căreia cheia potrivită pentru deschiderea porţii buncărului mafiot sunt banii: ”follow the money”. Astăzi, acel traseu al bancnotelor nu se mai limitează doar la sudul Italiei, ci duce direct spre nord și nu mai este Cosa Nostra singura care conduce dansurile, ci şi ”Ndrangheta”, iar în zona de lângă Napoli, Camorra.
Rămâne, de asemenea, diversitatea lui Falcone. Încăpățânarea cu care se opunea proceselor politice şi calea sa unică de acces, scurtătura care ducea către nivelurile superioare şi care era alimentată de o imensă determinare ideologică. Pentru Falcone, judecătorul este un slujitor al statului care investighează căutând probe, nu motivat de scopuri politice, ci de „spiritul de serviciu“. Până şi ideea lui de curaj este o formă de resemnare curajoasă. Spiritul de serviciu este un statut pe care magistratul trebuie să îl onoreze, pentru că nu poate face altfel. Cu preţul vieţii. Iar la urma urmei, eroismul înseamnă de fapt asta. Viața care te pune la încercare. Iar bărbații adevărați se dezvăluie în acest fel.
Acesta este motivul pentru care le datorăm atât de multe lui Falcone și Borsellino, pentru că exemplul lor se aplică celor care lupta împotriva mafiei, dar, în general, tuturor celor care urmează să efectueze o sarcină și care o duc la bun sfârşit fără a se dezechilibra şi fără a renunța. Magistratul anti-mafia este egal cu orice alt funcționar de stat. În afara contaminării politicii sau a tentaţiilor puterii care corupe. Fără compromisuri cu popria conștiință.
Apoi, există Palermo, desigur. Și o mentalitate care nu moare. Mă aflu la Palermo în acest moment și șoferii de taxi din oraș știu mai multe decât diavolului, în special atunci când susţin că sunt (și cine știe dacă spun adevărul) rudele unui boss aflat închisoare de mai multe decenii.
Limbajul Mafiei este un limbaj ce corespunde unui cod, care în felul său propriu se poate defini etic. Numai că are o moralitate inversată deoarece bunii sunt cei răi (carabinierii şi poliția), în timp ce băieții răi sunt buni (mafioţii). Aici, respectul este fundamentul. Crimă și interes, mecanismul care mișcă totul. Falcone și Borsellino douăzeci și cinci de ani mai târziu. Lumea s-a schimbat, însă totul a rămas așa cum era. Chiar și limbajul.
Giovanni Falcone a fost ucis împreună cu soția sa, Francesca Morvillo (ea însăși magistrat), și trei polițiști: Rocco Di Cillo, Antonio Montinaro, Vito Schifani, în Capaci pe autostrada dintre Aeroportul Internațional Palermo și orașul Palermo pe 23 mai 1992. Mașina în care călătorea a fost aruncată în aer de o bombă care fusese plasată într-un șanț săpat pe marginea drumului.
La 19 iulie, un Fiat 126 plin cu 100 kg de Simtex şi TNT a explodat în via Amelio din Palermo şi i-a pulverizat pe Borselino şi pe cinci agenţi din escorta sa. (ndr)
Ca recunoaștere a eforturilor lor în procesele anti-mafia, în numărul din 13 noiembrie 2006 al revistei Time Magazine Falcone şi Borsellino au fost numiți „eroii ultimilor 60 de ani” (ndr) .
Traducerea: Cătălina Păunel
PANORAMA (Italia), 22 mai 2017
