Un nou studiu ADN arată că organismele noastre conțin o varietate mult mai mare de microbi decât se credea anterior. În plus, majoritatea acestor microbi sunt necunoscuți științei, susţin cercetătorii de la Universitatea Stanford, citaţi de site-ul Science Daily. „Am găsit lucruri care ne sunt familiare, am găsit lucruri diferite și am găsit lucruri complet noi”, a spus profesorul Stephen Quake, autorul principal al studiului. Pentru cercetarea lor, oamenii de ştiinţă au folosit mostre provenite de la persoane cu transplanturi de inimă, ficat sau măduvă osoasă, precum şi de la 32 de femei însărcinate. Sarcina, dar și medicamentele luate de persoanele cu organe transplantate, modifică sistemul imunitar. Prin analizarea probelor, cercetătorii au descoperit că 99% din fragmentele de ADN din eșantioane nu corespund unei baze genetice existente, adică sunt necunoscute. Potrivit cercetătorilor, o mare parte din acest ADN necunoscut aparține unui tip de organisme numite proteobacterii, a căror compoziţie include Escherichia coli și Salmonella. Oamenii de știință au descoperit, de asemenea, viruși neidentificați până acum din familia virusului torque teno. „Aș spune că acest lucru nu este atât de uimitor în anumite privințe, deoarece lentilele prin care oamenii au studiat universul microbian au fost foarte limitate”, a spus profesorul Quake, considerând că studiile de înaltă specialitate pierd adesea imaginea de ansamblu. /ddaniela
(www.novini.bg – 31 august)