Arhitectura este ştiinţa şi arta proiectării cladirilor şi spaţiilor publice. În prezent, pe măsură ce oraşele s-au dezvoltat, activitatea arhitecţilor a fost reevaluată şi foarte bine plătită în unele ţări. Potrivit unui raport recent publicat de revista Metalocus, după ce a fost analizată activitatea unui număr de 6.500 de directori din industria de arhitectură din întrega lume.
Irlanda este a şaptea ţară din lume care plăteşte arhitecţii cel mai bine, un profesionist ajungând la un salariu mediu lunar de 3692 euro.
Qatar, o destinaţie care în ultimul timp dezvăluie numeroase clădiri moderne, avangardiste, ocupă locul şase. Aici, un arhitect poate câştiga 3703 euro pe lună.
Canada este a cincea ţară care plăteşte cel mai bine arhitecţii. Un salariu mediu lunar este de 3766 euro.
A patra ţară în care arhirecţii primesc salarii bune este Australia. Opera din Sydney, proiectată de danezul Jorn Utzon, este una dintre cele mai importante lucrări ale arhitecturii contemporan. Aici, un arhitect primeşte un salariu mediu de 3.770 euro pe lună.
Locul al treilea este ocupat de Statele Unite ale Americii, unde majoritatea oraşelor impresionează prin zgârâie-nori şi spaţii publice moderne. Un arhitect câştigă 4697 euro (5.918 dolari americani) pe lună.
Cea de-a doua ţară la nivel mondial care îşi plăteşte cel mai bine arhitecţii este Anglia, un loc în care întâlnim arhitectură clasică, modernă şi medievală. Un profesionist poate câştiga 4.878 euro pe lună.
Elveţia este ţara care plăteşte cel mai bine arhitecţii, salariul mediu lunar al unui profesionist în acest domeniu fiind de 5.853 de euro.
Potrivit raportului, în România, un arhitect câştigă pe lună 717 euro. Iată salariul mediu lunar al unui arhitect în alte câteva ţări: Italia – 2056 euro, Germania – 2475 euro, Austria – 2400 euro, Franţa – 3125 euro, Grecia – 1900 euro, Polonia – 695 euro, Croaţia 728 euro, Belgia – 2427 euro. Norvegia – 2900 euro, Spania – 2150 euro, Portugalia – 1826 euro, Turcia – 1009 euro, China – 1424 euro, Hong Kong – 2895 euro, Singapore – 3466 euro, Argentina – 1680 euro, Egipt – 373 euro, Pakistan – 342 euro. Un arhitect primeşte cel mai mic salariu mediu lunar în Bangladesh, 306 euro.
www.metalocus.es
Ada Ionescu