Societățile moderne devin din ce în ce mai mobile. Călătorim pentru a lucra, pentru a învăța sau pentru a începe o viață nouă. Schimbările frecvente, însă, sunt legate de ideea că prieteniile și relațiile sociale strânse sunt mult mai ușor de înlocuit, arată rezultatele unui nou studiu. Acest lucru este legat de atitudinea similară față de obiecte. „Am găsit o corelaţie între modul în care o persoană vede obiectele şi modul în care percepe relaţiile”, susţine unul dintre autorii studiului, dr.Omri Gillath. „Dacă vă mutați adesea, dezvoltați atitudinea pentru înlocuirea ușoară a obiectelor, mobilierului, cărților, dispozitivelor – toate lucrurile pe care le aveți, chiar și mașina. Dar acest lucru conduce și la mai multe relații superficiale. Este bine că avem scutece de unică folosință, însă nu şi prietenii de unică folosință”, avertizează Gillath. Potrivit acestuia, dacă începem să trăim cu ideea că totul poate fi înlocuit, nu suntem în măsură să dezvoltăm relaţii puternice şi intense. Autorii studiului cred că acesta este un fenomen al timpurilor noastre care ne face să ne gândim că relațiile cu colegii, prietenii și membrii cercurilor noastre sociale sunt ușor de înlocuit. „Chiar și în relațiile romantice, eu îmi întreb studenţii ce ar face dacă ar apărea dificultăți, iar majoritatea spun că sunt gata să pună capăt relației, decât să încerce să remedieze problemele. Cercetările arată că numai relațiile mai profunde și de calitate bună ne oferă sprijinul necesar, cum ar fi dragostea, înțelegerea și respectul. Avem nevoie de aceste relaţii foarte apropiate, pentru a ne simţi siguri şi pentru a funcţiona normal. Dacă relațiile sunt considerate ușor de înlocuit, este mai puțin probabil să obțineți ceea ce aveți nevoie de la cercul dvs. social, ceea ce afectează în mod negativ sănătatea mentală și fizică, inclusiv speranța de viață”, a mai spus dr.Omri Gillath./ddaniela
(www.blitz.bg – 5 ianuarie)