Firma britanică de cercetare de piaţă Economist Intelligence Unit (EIU) a publicat lista sa cu cele mai scumpe oraşe din lume. Pentru mulţi, numele New York ar trebui să apară cu certitudine, dar de fapt în top 10 nu este niciun oraş american, motivul fiind dolarul foarte slab în acest moment. În acest an, accentul se pune pe Europa şi Asia. De mai bine de 30 de ani, analiştii financiari ai Economist Intelligence Unit compară costurile vieţii în întrega lume. Peste 160 de produse şi servicii din 133 de oraşe sunt înregistrate la fiecare şase luni în lunile martie şi septembrie. Sunt luate în calcul costurile legate de alimente, băuturi, îmbrăcăminte, chirie, utilităţi, activităţi recreative.
Singapore a reuşit să revendice titlul de cel mai scump oraş din lume, pentu al cincilea an consecutiv. Potrivit firmei britanice de cercetare de piaţă, costul vieţii în Singapore continuă să crească şi în 2018. Pe lângă costurile pentru alimente şi îmbrăcăminte, apar chiriile, taxele şcolare, costurile pentru petrecerea timpului liber, costurile de întreţinere ale maşinilor din metropola cu 5,6 milioane de locuitori. În Singapore, chiria la un apartament de 100 de metri pătraţi este de 4.500 de euro pe lună, masa la un retsaurant normal costă o sută de euro şi electricitatea costă mai mult decât în oraşe precum Los Angeles, Londra, New York sau Hong Kong.
Iată un clasament al primelor zece cele mai scumpe oraşe din lume:
1. Singapore
2. Paris
3. Zürich
4. Hong Kong
5. Oslo
6. Geneva
7. Seul
8. Copenhaga
9. Tel Aviv
10. Sydney
Pe lângă cele mai scumpe oraşe din lume, raportul firmei EIU privind costul vieţii la nivel mondial a inclus şi cele mai ieftine zece oraşe. În clasamentul acestora din urmă sunt nominalizate: Almati în Kazahstan, Bucureşti, Alger şi câteva oraşe din India, cum ar fi Delhi, Bangalore şi Chennai. Conform EIU, unele oraşe devin din ce în ce mai scumpe. Acestea sunt destinaţii turistice populare, cum ar fi Praga, Moscova, Madrid, Kiev, Johannesburg sau Sankt Petersburg. /aionescu/rcostea
RADOR (17 aprilie)