„Am deschis acum două luni, familia Riina s-a asociat cu un francez care este deja proprietarul localului Griffonier, un bistrot lângă Palatul Elysee şi lângă Ministerul de Interne”, susţine responsabilul de la „Corleone by Lucia Riina”, restaurantul italian care poartă numele satului sicilian şi a ultimei din cei patru copii ai Antoninei Bagarella şi ai liderului mafiot Totò Riina, decedat în închisoare în luna noiembrie 2017. Bărbatul care ne întâmpină la Strada Daru nr. 19, din Paris, este un tânăr sicilian aparent sub 30 de ani, care a preferat să nu spună numele şi nici vârsta. Restaurantul pare a fi unul ordonat şi plăcut, nici mare, nici mic, elegant şi fără exagerări. Băiatul îmi spune: „E mai bine să ieşim” pentru a nu-i deranja pe clienţi. „Lucia Riina nu este aici, nu vrea să acorde interviuri şi nici eu. Trăiam deja la Paris şi lucram în restaurant, prin intermediul unor cunoştinţe de familie m-au contactat pentru a mă ocupa de noul local Corleone”. Pe această stradă, în zona Arcului de Triumf, la numărul 19 era înainte Daru, un restaurant rusesc. Din noiembrie a fost înlocuit cu încă un local italian la Paris, unicul însă care revendică sigla „By Lucia Riina”, făcând referire la o poveste şi la un nume care au marcat, în rău, Italia contemporană.
„Gătim clasica bucătărie italiană, în special siciliană – spune directorul -, iar în local suntem toţi italieni. Restaurantul este şi locul unde Lucia îşi expune tablourile, care iubeşte să picteze”. De exemplu «Tua per Sempre, Madre e Figlia, Storia di un Amore senza fine», culori acrilice pe pânză, care este de vânzare şi pare să o înfăţişeze pe autoarea de 39 de ani cu fetiţa ei de doi ani, pe care o are împreună cu soţul ei, Vincenzo Bellomo.
Afacerile merg bine, chiar dacă nu este plin zilnic, au fost săptămâni deosebite, au fost manifestaţii chiar aici aproape. Restaurantul este pe numele societăţii pe acţiuni Luvitopace de Pierre Cédric Duthilleul, patron de restaurante foarte cunoscut la Paris, pentru că deţine restaurantul Griffonier, care îi primeşte de ani întregi pe angajaţii şi funcţionarii de la Palatul Elysee şi de la Ministerul de Interne, care se află la doi paşi. Duthilleul, care în 2018 a câştigat titlul de „campionul lumii al oului de maioneză” (cea mai simplă şi tradiţională specialitate franceză), la Griffonier îi serveşte pe angajaţii statului în inima puterii politice şi la Corleone este asociat cu fiica fostului padrino din Cosa Nostra. Primarului Nicolò Nicolosi nu îi place deloc noua asociere între numele satului său şi numele Riina: „În lume sunt multe localuri cu numele Corleone, create de oameni oneşti care au plecat să muncească. Asocierea numelui oraşului nostru cu numele mafioţilor este devastator. Trebuie să se vorbească despre Corleone ca despre un oraş de pace şi cu tradiţii culturale./oavram/vdraguta
(www.corriere.it)