Un nou recensământ arată că în India trăiesc în prezent aproximativ 3.000 de tigri sălbatici, ceea ce înseamnă că numărul acestora aproape s-a dublat în ceva mai mult de un deceniu. Acest studiu amplu a fost elaborat pe seama a sute de mii de imagini ale tigrilor luate de camere ascunse şi analizate ulterior pe calculatoare. Ele sugerează o creştere rapidă a populaţiei de tigri, care se pare că s-a mărit cu aproape 30% de la momentul unui studiu realizat în urmă cu patru ani. Ca urmare a acestei ştiri, premierul indian, Narendra Modi, a declarat că este posibilă instituirea unui echilibru între dezvoltare şi protecţia mediului. În India trăiau aproximativ 40.000 de tigri când această ţară şi-a câştigat independenţa, însă numărul lor scăzuse până la un minim istoric în urmă cu 13 de ani, generându-se astfel îngrijorări serioase cu privire la supravieţuirea în sălbăticie a felinelor./opopescu/gioan
BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 iulie