Vineri, 8 noiembrie, actorul, producătorul, scenaristul și regizorul francez Alain Delon împlineşte 84 de ani. Artist seducător, cu ochi albaştri şi o carismă remarcabilă, Delon a avut o carieră imporesionantă, de peste 60 de ani, în filmul francez, perioadă în care a jucat peste 100 de roluri, unele memorabile, precum cele din producţiile „Rocco şi fraţii săi“ (1960), „În plin soare“ (1960), „Eclipsa“ (1962), „Ghepardul“ (1963), „Laleaua neagră“ (1964), „Samuraiul“ (1967), „Borsalino“ (1970), „Notre histoire“ (1984) sau „Pe cuvânt de poliţist“ (1985). Pentru aceste realizări, unii critici îl numesc „cel mai important actor francez al secolului 20”.
Alain Fabien Maurice Marcel Delon s-a născut la 8 noiembrie 1935, la Sceaux, Hauts-de-Seine, o suburbie a Parisului, părinţii săi fiind Fabien şi Édith.
La vârsta de 4 ani, părinţii săi s-au separat, iar el a rămas cu mama sa. Apoi, fiecare dintre părinţi s-a recăsătorit, Alain a devenit tot mai greu de stăpânit, drept urmare a fost plasat într-o familie adoptivă şi a fost trimis să înveţe la o școală catolică, la Saint-Nicolas d’Issy-les-Moulineaux.
Doar că rebelul şi indisciplinatul copil a fugit şi a fost exmatriculat de la toate şcolile la care a fost înscris, a renunţat definitiv, în cele din urmă, la şcoală, calificându-se, la vârsta de 14 ani, în meseria de mezelar-cârnăţar, la măcelăria deţinută de tatăl său vitreg.
Câteva luni mai târziu, alături de prieteni la fel de puşi pe excese, încearcă să fugă cu o barcă, tocmai spre Statele Unite, tinerii fiind prinşi şi reţinuţi de către autorităţile franceze. Peste ani, Delon avea să mărturisească: „”Dacă cinema-ul nu m-ar fi descoperit, astăzi, cu siguranţă, n-aş mai fi aici. Aş fi mort. Fiindcă n-am făcut decât prostii, am fost un derbedeu!“.
În 1952, Alain Delon s-a încorporat în marina militară franceză, friind repartizat pe frontul din Indochina, la baza militară franceză din Saigon. După patru ani de serviciu militar, tânărul rebel înregistra, cumulat, aproape un an de detenţie, pentru acte de indisciplină – o dată din cauză că a furat un jeep pentru a se distra în oraş şi a ajuns cu el în apă, apoi a fost închis pentru că atunci când s-a întors din Indochina a ascuns un pistol în bagaje.
Aşadar, în anul 1956, Alain Delon împlinise 21 de ani, revenea la Paris, însă dată fiind starea sa financiară, va presta diferite munci pentru a se întreţine: portar, chelner, vânzător de zarzavaturi sau hamal.
Norocul său s-a numit actriţa Brigitte Auber, care l-a invitat să o însoţească tocmai la Festivalul de Film de la Cannes, unde tânărul Alain Delon avea să facă furori, mai ales în rândul doamnelor trecute de prima tinerețe, dar bogate și influente. Una dintre acestea, pe nume Simonne d’Allégret, l-a recomandat soţului său, regizorul Yves d’Allégret, pentru un rol (Joe) în filmul ”Quand la femme s’en mêle” (1957), care a reprezentat debutul său în cinema.
Au urmat rolurile Loulou în „Sois belle et tais-toi”, de Marc Allégret (1957), Franz Lobheiner în „Christine” de Pierre Gaspard-Huit (1958), Julien Fenal în „Faibles femmes” de Michel Boisrond (1959) sau Antoine Michaud în „Le Chemin des écoliers” de Michel Boisrond (1959).
Trebuie spus că la filmările pentru ”Christine”, Delon a fost coleg de platou cu actrița germană Romy Schneider, iar cei doi s-au îndrăgostit fulgerător. După filmări, Romy s-a mutat cu el la Paris, iar în 1959, cei doi se logodeau la Lourdes, stârnind atenţia presei din întreaga lume. Doar că după doar trei ani, Delon începea o aventură cu cântăreaţa germană Nico, care a și născut un băiețel, pe Christian Aaron Boulogne Päffgen. Romy şi Alain se despărţeau, rămânând totuşi în relaţii bune, iar micuţul Ari avea să crească la părinţii lui Delon.
În anul 1960, Delon a primit şansa de a juca sub bagheta regizorului René Clément, rolul Tom Ripley, în pelicula ”Plein soleil”, adaptare a romanului ”Domnul Ripley”, de Patricia Highsmith, iar un an mai târziu, face un rol memorabil – Rocco Parondi – în”Rocco şi fraţii săi”, de Luchino Visconti, producţie premiată cu premiul special al Juriului la Festivalul de film de la Veneţia.
Tot în anul 1961, Delon este personajul Prințul Albert în pelicula inspirată din benzile desenate ale lui Paul Gordeaux, ”Les Amours célèbres”, regia Michel Boisrond şi tot în 1961, este Ulysse Cecconato în „Quelle joie de vivre” de René Clément.
În 1961, Alain Delon cumpără restaurantul La Camargue, situat în Vieux Nice, debutând şi în lumea afacerilor.
Au urmat rolurile din „L’Amour à la mer” de Guy Gilles (1962), Piero în „Eclipsa” de Michelangelo Antonioni (1962), Pierre Messager în „Dracul și cele 10 porunci”/”Le Diable et les Dix Commandements” de Julien Duvivier (1962), Jaque
în „L’Échiquier de Dieu” (1962), Lambert în „Carambolages” de Marcel Bluwal (1963), Marc în „Les félins” de René Clément (1963) şi Francis Verlot în „Mélodie en sous-sol” de Henri Verneuil (1963).
În 1963, Alain Delon a jucat unul dintre cele mai celebre roluri ale sale – Tancredi Falconeri, în ”Ghepardul”, creaţia lui Luchino Visconti, împreună cu Burt Lancaster şi Claudia Cardinale.
Tot în anul 1963, Delon începe o relație cu actriţa de origine marocană Nathalie Canovas, cu care se va căsători la 13 august 1964, cei doi devenind părinţii lui Anthony, care venea pe lume la 30 septembrie 1965. Alain şi Nathalie au făcut cuplu şi pe scenă, în alt film celebru, ”Le Samouraï” (1967), de Jean-Pierre Melville, film care a înregistrat un succes considerabil. Partenerii din viaţa reală aveau să divorţeze, însă, un an mai târziu.
După ce în anul 1964 a înființat o companie de producție, Delbeau Production, împreună cu Georges Beaume, care a produs filmul „L’insoumis”, o producţie care a avut câteva probleme cu legea, Delon și-a înființat propria companie de producție, Adel, jucând și în primul film al companiei, „Jeff”, unde se îndrăgostea iremediabil de actriţa franceză Mireille Darc. Relația celor doi a ajuns mereu pe prima pagină a ziarelor, Mireille l-a numit pe Delon ”devoratorul de femei“, iar momentul avea să-l determine pe actor să fie mai rezervat în legătură cu viața personală. A fost o decizie potrivită, din moment ce cei doi au reuşit să rămână împreună timp de 15 ani, o perioadă în care Delon a cunoscut un succes imens.
Alain Delon a filmat alături de fosta lui parteneră, Romy Schneider, pentru producţiile”Piscina” de Jacques Deray (1968) şi ”Asasinarea lui Troţki” de Joseph Losey (1972).
La propria casă de filme, Delon a turnat celebrul ”Borsalino”, regia Jacques Deray, unul dintre filmele franceze cu cele mai mari încasări în acei ani, în care Delon (Roch Siffredi) a jucat alături de Jean-Paul Belmondo şi Corinne Marchand.
Pentru Alain Delon au urmat roluri precum hoțul de bijuterii însetat de sânge Roger Sartet în „Clanul sicilienilor”/”Le clan des siciliens”, un film polițist din 1969, regizat de Henri Verneuil – care apărea în perioada în care Delon a fost implicat într-un scandal din viața reală, afacerea Markovic, în care fostul său bodyguard, Stevan Markovic, a fost găsit ucis -, în care în rolurile principale mai apar Jean Gabin şi Lino Ventura, Corey în „Cercul roșu” de Jean-Pierre Melville (1970), în care a jucat alături de Bourvil şi Yves Montand, în „Fantasia chez les ploucs” de Gérard Pirès (1971), în care a jucat alături de Lino Ventura, a fost Gauche în „Soleil rouge” de Terence Young (1971), parteneri de platou fiind Charles Bronson şi Ursula Andress, în „L’Assassinat de Trotsky” de Joseph Losey (1971), în care a jucat alături de Richard Burton, a fost coleg de platou cu Richard Crenna şi Catherine Deneuve, în producţia „Polițistul”/”Un flic” de Jean-Pierre Melville (1972), a fost doctorul Devilers în „Traitement de choc” de Alain Jessua (1972), parteneră fiindu-i Annie Girardot.
A fost partener de scenă cu Burt Lancaster, în ”Scorpio” de Michael Winner (1973), a jucat alături de Jean Gabin în ”Deux hommes dans la ville”, de José Giovanni, unde a fost personajul Gino Strabliggi, a fost partener cu Jeanne Moreau în „La Race des Seigneurs” de Pierre Granier-Deferre (1973) şi a realizat continuarea ”Borsalino & Co” de Jacques Deray (1973).
În anul 1973, a cântat alături de Dalida melodia ”Paroles, paroles”, devenită hit în Franţa, Japonia şi Canada.
Au urmat rolurile memorabile Don Diego de la Vega/Zorro în „Zorro” de Duccio Tessari (1974), Hugo Sennart/Le Gitan în „Le Gitan”, de José Giovanni (1975) şi Robert Klein în „Monsieur Klein” de Joseph Losey (1976), precum şi rolurile de poliţist Choucas din „Afacerea Pigot”/”Pour la peau d’un flic” (1981), film pe care l-a regizat, Daniel Pratt în „Pe cuvânt de polițist”/”Parole de flic” de José Pinheiro (1985) sau comisarul Eugène Grindel din „Ne réveillez pas un flic qui dort” de José Pinheiro (1988).
În anul 1978, înfiinţează o firmă de produse de lux, la Geneva, căreia îi împrumută numele, „Alain Delon Diffusion SA” şi care produce parfumuri (AD, Alain Delon pour Homme, Samouraï, Shogun…), şampanie, coniac, ceasuri de mână, ochelari, ţigări, haine şi accesorii, toate purtând inscripţionat numele său.
În anul 1992 se îndrăgosteşte de manechinul olandez Rosalie van Breemen, care era mai tânără cu 36 de ani, şi care i-a dăruit doi copii, Anouchka și Alain-Fabien.
În 1990 Delon apărea în filmul „Dancing Machine” de Gilles Béhat, apoi era Roger Lennox și Richard Lennox în „Nouvelle Vague” de Jean-Luc Godard (1990), a fost Giacomo Casanova în „Le Retour de Casanova” de Edouard Niermans (1992), Charles Dunand în „Un crime” de Jacques Deray (1993), apărea în „L’Ours en peluche” de Jacques Deray (1993), în „Les Cent et une nuits” de Agnès Varda (1994), a fost Alexandre în „Le Jour et la nuit” de Bernard-Henri Lévy (1996), Julien Vignal în „Une chance sur deux” de Patrice Leconte (1998), a jucat propriul rol în „Les Acteurs” de Bertrand Blier (2000) şi a fost Iulius Cezar în „Astérix aux Jeux Olympiques” de Frédéric Forestier și Thomas Langmann (2008).
Alain Delon a avut rare apariţii şi în teatru, câteva dintre aceste piese fiind „Dommage qu’elle soit une putain” de John Ford (1961), „Les yeux crevés” de Jean Cau (1968), „Variations énigmatiques” de Éric-Emmanuel Schmitt (1996), „Les montagnes russes” de Eric Assous (2004) şi „Sur la route de Madison”, după un roman de Robert James Waller, regia Anne Bourgeois (2007), iar mai recent, în „Une journee ordinaire”, în care joacă alături de fiica sa, Anouchka.
Alain Delon a debutat, în 1988, ca actor de televiziune în serialul ”Cinéma”.
A primit, în 1972, premiul David de Donatelli la Festivalul de la Taormina, iar în 1984 a fost distins cu Premiul César pentru rolul din ”Nôtre Histoire”, în care a jucat alături de Nathalie Baye. În februarie 1995 i-a fost acordat premiul Ursul de Aur pentru întreaga sa carieră, la Festivalul de la Berlin.
După Jean-Paul Belmondo în 2011, Festivalul de la Cannes a adus, în 25 mai 2013, un omagiu întregii cariere cinematografice a actorului Alain Delon, în ajunul anunțării palmaresului celei de-a 66-a ediții, prin proiecția filmului ”Plein Soleil” (1960), al lui René Clément, într-o versiune restaurată inedită.
În anul 2003, Claudia Cardinale îi înmâna Steaua de Aur a Festivalului Filmului de la Marrakech.
Alain Delon este Comandor al Ordinului Artelor și Literelor (1986) și Cavaler al Legiunii de Onoare (1990). A fost promovat la rangul de officier (ofițer) în 2005 – de către Jacques Chirac – pentru „contribuţia sa la arta cinematografiei”.
În iunie 2017, Alain Delon a fost onorat cu Premiul pentru întreaga carieră la Cluj-Napoca, fiind invitat special al celei de-a 16-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
În 2019, Alain Delon a primit un Palme d’Or onorific pentru întreaga carieră.
A fost recompensat cu medalia comemorativă pentru campania din Indochina, iar în 2018 a primit medalia Fundaţiei ”France libre”.
Din anul 2009 este Cetăţean de onoare al oraşului Colmar.
În 2009 a primit Premiul francez pentru Excelenţă, iar în 2012, a primit Lifetime Achievement Award, la Festivalul internaţional de film de la Locarno.
În ultimii ani, Alain Delon a avut din ce în ce mai multe probleme de sănătate. Astfel, în primăvara anului 2012 şi în septembrie 2013, a fost internat din cauza unor aritmii cardiace.
În august 2014, actorul a fost operat din cauza unor probleme la nervii faciali, iar în iunie 2019, a suferit un accident vascular, fiind internat, mai întâi la terapie intensivă la Paris, apoi fiind mutat la o clinică din Elveţia, pentru recuperare.
Din 1984, Delon locuiește în Elveția, în regiunea Geneva, iar în luna martie 2000 a primit cetățenia elvețiană.
Alain Delon a devenit un simbol al masculinității și a inspirat, de-a lungul timpului, nu numai industria de fashion & beauty, ci și cultura pop. Pe lângă faptul că are propria linie de accesorii și parfumuri de lux, el apare pe coperta albumului ”The Queen is Dead” al celor de la ”The Smiths”, iar ”Beautiful Killer”, piesa Madonnei de pe albumul MDNA, este un tribut adus actorului.
Cu câţiva ani în urmă, Alain Delon a decis să îşi vândă colecţiile, întrucât a preferat „să regleze acum aceste probleme” şi a afirmat că „detestă licitaţiile postume”.
În 2007, şapte recorduri mondiale au fost înregistrate cu ocazia vânzării la licitaţie a 40 de tablouri provenind din colecţia sa de artă. Tablourile au fost vândute pentru suma totală de 8,74 milioane de euro.
În noiembrie 2011, scoaterea la vânzare a colecţiei de vinuri a actorului francez, care a cuprins 1.000 de sticle de vinuri scumpe, a generat încasări de 250.412 de euro, depăşind de peste 2,5 ori estimările.
În iunie 2012, Rolex, Cartier, Blancpain, Audemars-Piguet, Vaucheron Constantin, Breitling – în total 100 de ceasuri de lux, cumpărate sau primite de actorul francez în ultimii 50 de ani, au fost scoase la vânzare. Licitaţia a fost organizată de casa Cornette de Saint Cyr, la Hôtel Salomon de Rothschild din Paris. „Vedeta” licitatiei a fost modelul „Royal Oak” Audemars-Piguet, un ceas de mână pe care starul francez l-a purtat în filmele „Ca un bumerang/Comme un boomerang” (1976), „Pe cuvânt de poliţist/Parole de flic” (1985) şi „Nu deranjaţi poliţistul care doarme/Ne réveillez pas un flic qui dort” (1988). Acest ceas a fost achiziţionat de un colecţionar chinez pentru suma de 68.750 de euro, deşi preţul estimativ era de 2.500 de euro.
În noiembrie 2018, actorul Alain Delon a vorbit despre ultimele dorinţe înainte de moartea sa, a făcut referire la viaţa solitară pe care o duce acum şi la faptul că vrea să fie înmormântat simplu, fără omagii naţionale, ci doar alături de câinele său, adăugând: “Urăsc vremurile în care trăim. Îmi vine să vomit. Totul e fals și numai banii contează. Voi părăsi această lume fără regret”…
