Lotul 3 al Autostrăzii A 1 Lugoj-Deva s-ar putea deschide astăzi, dar cu restricţie pentru camioane şi viteza limitată la 80 de kilometri pe oră – sau chiar 60 în zona podurilor. Aşa a recomandat Comisia de recepţie care a verificat lotul. Este vorba de porţiunea dintre localităţile Ilia şi Holdea din judeţul Hunedoara, unde contractul cu constructorul din Spania a fost reziliat în această vară.
Compania de Drumuri nu a grăbit deschiderea circulaţiei pe de-o parte din cauza problemelor tehnice la carosabil. Pe de altă parte, surse citate de reporterul nostru Alex Lancuzov spun că a fost vorba şi de riscul de a pierde o parte din finanţarea europeană, pentru că autostrada nu se deschide la parametrii contractaţi. Contractul a avut o valoare de 580 de milioane de lei, din care Comisia Europeană a decontat 500 de milioane. Până la remedierea defecţiunilor, România riscă să nu mai primească niciun leu sau chiar să returneze unele sume ca prejudiciu./denisse
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 decembrie)