Toate şcolile din Bulgaria au fost închise din cauza gripei sezoniere. Elevii bulgari vor reveni în bănci pe data de 11 martie. Pentru grădiniţe, recomandarea este ca acestea să rămână deschise, în condiţiile dezinfectării foarte riguroase a spaţiilor. Consultaţiile medicale pentru copii şi femei şi intervenţiile chirurgicale planificate vor fi întrerupte în întreaga ţară. De asemenea, nu se efectuează examene profilactice şi imunizări. Se recomandă amânarea evenimentelor de masă, inclusiv a celor culturale şi sportive. „Spre deosebire de gripa A, gripa sezonieră de tip B cu care se confruntă Bulgaria este mai dificilă, din cauza faptului că medicamentele antivirale au efect doar dacă sunt administrate încă de la primele simptome ale bolii”, a declarat profesorul Todor Kantaradjiev, directorul Centrului Naţional pentru Boli Infecţioase şi Parazitare. Acesta a subliniat că măsurile de protecţie pentru ambele tipuri de gripă, dar şi pentru coronavirus, sunt aceleaşi. „Evitarea persoanelor suspecte de infecţii respiratorii acute, utilizarea măştilor în caz de contact cu persoane bolnave sau dacă există suspiciunea îmbolnăvirii, igiena mâinilor, curăţarea suprafeţelor cu dezinfectanţi pe bază de clor sau alcool, aerisirea încăperilor”, a precizat dr. Kantaradjiev./ddaniela/avladucu
(www.bnr.bg – 6 martie)