În 1894 este pus în exploatare serviciul telefonic public urban în Bucureşti, cu centrale manuale de 50 – 100 linii · în 1889 este instalată o centrală telefonică privată cu şase linii, primele fiind între Parlament şi Ministerul Instrucţiunii Publice, între Palatul Regal şi Ministerul de Război · din 1901 se poate folosi o centrală cu 1200 linii şi 20 legături interurbane, în Palatul Poştei · 28 de ani mai târziu începe construcţia Palatului Telefoanelor, clădire finalizată în 1933, cea mai înaltă din Bucureşti (52,3 m) · stilul clădirii imită aşa numitul „zgârie-nori” american şi are elemente de Art Deco · un an mai târziu sunt introduse centralele telefonice de tip Rotary 7D care duc la o dezvoltare rapidă a reţelei naţionale.
Elena Costi s-a născut, a copilărit, a locuit – şi locuieşte şi astăzi – în Bucureşti. A primit o bună educaţie în familie şi a crescut într-un cartier fermecător, la poalele Dealului Mitropoliei. În anii ’30 era elevă, urmând apoi, în timpul războiului, să studieze la Belle Arte.
„Pe Calea Victoriei era Teatrul Naţional care încă nu era bombardat şi Palatul Telefoanelor. […] El s-a terminat, construcţia, şi a început să funcţioneze în 1934 – şi sunt sigură de an şi să vă spun de ce: pentru că tatăl meu s-a dus imediat şi s-a abonat. În 1934 am avut primul telefon, îi ţin minte numărul şi acum: 44142, cu cinci cifre. Şi într-o zi a făcut cererea, a doua zi dimineaţă au venit şi l-au instalat.
Cu cine vorbeaţi pe atunci la telefon? Cunoştinţele dumneavoastră aveau?
La telefon, la început, aş fi vrut să vorbesc cu colegele mele, că eu eram elevă, dar niciuna n-avea telefon. Ei, mai târziu, repede, să ştiţi, pe urmă au început oamenii să-şi pună telefoane.
Era acolo şi un patinoar, acolo mă duceam. […] Patinoarul era în spate, pe străduţa aia la vale, Millo parcă îi spunea, în sfârşit, acuma poate îi spune altfel. […] În timpul iernii era un patinoar, Ottetelişanu, dacă aţi auzit, acolo a fost un restaurant, o grădină şi iarna era patinoar şi cu taxă. Şi mă duceam acolo cu colege şi mă lăsau părinţii să mă duc pentru că era aproape… că mai erau câteva patinoare, era unul la Venus, nici nu mai ştiu pe unde, prin Militari, pe undeva, nu mai ştiu.
Şi al treilea patinoar era Cişmigiul?
Era în Cişmigiu, dar nu mă lăsau părinţii pentru că era pe apă, apa îngheţată, pe lac. Ăsta era artificial, de la Ottetelişanu.”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2017]
