În Piața Victoriei din Capitală continuă protestul față de legea carantinării și izolării, adoptată de Camera Deputaților, și care ar urma să fie dezbătută mâine, în Senat. Aproximativ 300 de persoane, ce nu poartă măști de protecție, manifestă împotriva legii. Mulți dintre ei contestă existența noului coronavirus și se opun măsurilor de carantinare și de izolare. Potrivit reporterului nostru Alex Buzică, protestatarii încalcă distanța cerută de autorități, se îmbrățișează și socializează în grupuri mari. Jandarmii încearcă să-i convingă pe oameni să plece și îi avertizează că vor fi amendați. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, până în prezent au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 16.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 iulie)/amirea/denisse