Aglomeraţie la vama Petea între România şi Ungaria. Speriaţi de restricţiile adoptate în Ungaria, românii s-au înghesuit la frontieră. Aceeaşi situaţie este şi la vama Urziceni, şi acolo sunt cozi de maşini. Autorităţile din Ungaria au anunţat noi reguli la frontieră din cauza exploziei de cazuri de COVID-19 din Europa. Ministerul Afacerilor Externe din România a cerut lămuriri de la autorităţile din Budapesta despre modul în care românii vor putea tranzita Ungaria. Oficialii maghiari au răspuns că regulile de tranzitare a ţării rămân aceleaşi, reguli noi se vor aplica doar în cazul călătorilor a căror destinaţie finală este Ungaria./lazard/pvelisar
(REALITATEA PLUS – 29 august)