Dano, cunoscută şi sub numele de Surit-nal, este o sărbătoare tradiţională coreeană care se celebrează în a cincea zi a celei de a cincea luni din calendarul lunar. Este o sărbătoare oficială în Coreea de Nord şi una dintre cele trei mari sărbători tradiţionale din Coreea de Sud, alături de Chuseok şi Anul Nou Lunar. Coreea de Sud a păstrat mai multe festivaluri care au legătură cu această sărbătoare, unul dintre ele fiind Festivalul Gangneung Dano (강릉단오제), desemnat de către UNESCO în 2005 drept o ”Capodoperă a Patrimoniului Oral şi Intangibil al Umanităţii”.
Festivalul Gangneung Danoje este unul dintre cele mai importante evenimente ale acestei sărbători şi are loc în oraşul Gangneung, situat la estul Muntelui Taebaek. Prin acest festival se omagiază divinitatea muntelui (Taebaek) şi zeităţile feminine şi masculine printr-un ritual şamanistic pe Podul Daegwallyeong, acompaniate de muzică tradiţională şi cântece folclorice Odokddegi, piesele dramatice cu măşti Gwanno şi jocuri ca datul în leagăne, ssireum, seokjeon, taekkyon etc. De asemenea, o altă tradiţie a acestui festival este spălatul pe cap în apă infuzată cu flori de iris dulce pentru un păr mai puternic şi strălucitor. Cu ocazia acestui festival, oamenii se îmbrăcau în haine roşii şi albastre. Bărbaţii purtau rădăcini de iris în jurul taliei pentru a alunga spiritele rele, iar femeile agrafe de păr roşii cu rădăcini de iris. Se credea că ierburile pline de rouă culese în dimineaţa acestei sărbători puteau vindeca durerile de stomac, dar şi alte răni. Mâncărurile tradiţionale populare ale acestei sărbători sunt surichitteok, ssuktteok şi alte turte din orez.
Startul acestui festival, ce are loc anual şi care ţine, de fapt, 4 săptămâni, este dat de prepararea lichiorului ”sacru” în cea de a cincea zi a celei de a patra luni din calendarul lunar şi de ritualurile şamanistice în care rolul central este ”jucat” de copacul sacru-sinmok, şi de hwagae, un obiect ritualic confecţionat din pene, clopoţei şi lemn din bambus. Fiind menţionat pentru prima dată în secolul al treilea într-un manuscris chinezesc, festivalul, în forma sa prezentă, include elemente ce au fost descrise în Înregistrările Imyeong, publicate în timpul regelui Gyeongjong (1720-1724) al dinastiei Joseon.
Una dintre caracteristicile speciale ale acestui festival este dată de coexistenţa riturilor confucianiste îmbinate cu riturile budiste şi şamaniste. Se crede că datorită ritualulilor dedicate zeităţii muntelui Taebaek regiunea a rămas neafectată de dezastre naturale, permiţând locuitorilor să trăiască în pace şi prosperitate.
La origini este un ritual şamanistic închinat zeităţilor. Conform scrierilor istorice, oamenii confederaţiei Mahan sărbătoreau zile şi nopţi dansând şi cântând după sezonul de semănat din mai. De asemenea, şi în statul antic Jinhan se ţinea un ritual asemănător despre care se spune că a fost transmis mai departe dinastiei Silla. Cum în regiunile din nord trăiau animale ce se trezeau din hibernare abia în mai, acest festival era mai mult celebrat în aceste ţinuturi nordice. Însă în timpul celor Trei Regate coreene, zeităţile străvechi au ajuns la un nou nivel în ceea ce priveşte importanţa, fiind slăvite prin ritualuri mai complexe. De exemplu, în Gaya, Dano era unul dintre cele cinci ritualuri anuale pentru Suro (întemeietorul străvechi al Gayei). De atunci, s-a acordat mult mai multă preţuire şi importanţă ritualurilor ancestrale. Deşi la origini se numea Suritnal, noua denumire -Dano- a fost adoptată în dinastia Joseon.
În trecut, la acest festival puteau participa oameni din toate clasele sociale. Astăzi, acest festival reprezintă un element crucial de transmitere a tradiţiilor şi pentru întărirea conştiinţei comunităţii. Principalele evenimente ce au loc cu ocazia acestei sărbători sunt divizate în evenimente culturale, jocuri tradiţionale, evenimente de învăţare prin experimentare, concerte şi spectacole. Chiar dacă festivalul începe odată cu ”oferirea” de băutură zeităţilor (Sinju Bitgi) pe 3 mai (a cincea zi a celei de a patra luni din calendarul lunar), evenimentele principale încep cu Yeongsinje (ceremonia de întâmpinare a spiritelor) şi parada tradiţională Sintongdaegil pe 31 mai. Apoi, arborele sacru sinmok şi plăcuţele comemorative sunt puse într-un altar pentru slujbele comemorative. După ce au fost finalizate, o procesiune acompaniată de muzică tradiţională se îndreaptă spre altarul din Namdaecheon. După paradă, oamenii pot vedea un ritual şamanist tot în Namdaecheon dar şi piese dramatice cu măşti.
Danogut este executat de cea mai cunoscută femeie-şaman din Gangneung, care se roagă pentru sănătatea şi fericirea oamenilor ce au venit la festival.
Jucate doar cu ocazia acestui festival, piesele de teatru Gwanno sunt nişte drame tradiţionale coreene non-verbale la care nobi – servitorii din cea mai joasă clasă – purtau măşti ce îi înfăţişau pe nobili (yangban). Tema centrală a acestor piese este iubirea unui nobil pentru o femeie şi forţele ce interferă între el şi iubita sa. Aceste mini drame nu durează mai mult de o oră şi sigur vor reuşi să-ţi aducă un zâmbet pe buze.
Parada tradiţională Sintongdaegil marchează începutul propiu-zis al sărbătorii Dano şi este cel mai popular eveniment din timpul festivalului. După jocurile de teatru tradiţionale, plăcuţele comemorative sunt duse în altar. Peste 5 000 lampioane Dano iluminează calea paradei până la altar, creându-se astfel o atmosferă festivă. Oamenii fac ofrande de orez zeilor, iar apoi, din tot orezul colectat se fac prăjituri de orez şi băuturi din orez care sunt împărţite tuturor participanţilor. Se spune că cei care mănâncă din aceste prăjituri de orez şi beau din aceste băuturi vor rămâne sănătoşi pentru tot restul anului.
De asemenea, pe lângă aceste trei evenimente majore, se pot experimenta tradiţiile specifice acestui festivalul, cum ar fi spălatul pe cap în apă cu flori de iris, gătirea mâncărurilor caracteristice, gustatul din lichiorul sinju, decoratul evantaielor Dano şi participatul la ssireum –wrestlingul coreean, şi geune- concursul de dat în leagăne (un joc mai mult pentru femei, unde cea care ajungea la cea mai mare înălţime era declarată câştigătoare).
