Premiul „Lech Wałęsa”, în valoare de 100.000 de dolari, acordat mişcării ucrainene Euromaidan

Fostul preşedinte al Poloniei Lech Wałęsa, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a acordat, luni, premiul care îi poartă numele liderilor mişcării ucrainene Euromaidan, constituită în timpul protestelor proeuropene din Kiev. Printre participanţii la ceremonia de la Gdansk s-au numărat primarul Kievului, Vitali Kliciko, solista Ruslana, fostul secretar al Consiliului de Securitate şi Apărare al Ucrainei Andri Parubi, ministrul ucrainean al sportului, Dmitro Bulatov, şi alţi activişti ucraineni. Potrivit lui Lech Wałęsa, acest premiu, în valoare de 100.000 de dolari, îi onorează pe cei care au manifestat luni de zile, în stradă, la Kiev, pentru democraţie. Totodată, fostul lider polonez a făcut apel la comunitea internaţională să dea dovadă de solidaritate cu Ucraina în lupta sa cu separatiştii proruşi. „Politica lui Vladimir Putin în conflictul cu Ucraina nu este din epoca noastră” – a subliniat Wałęsa.

(www.dw.de – 30 septembrie)