Bună seara, stimaţi ascultători, începe emisiunea în limba română a Radiodifuziunii cehoslovace – Radio Praga. Transmitem în fiecare seară la orele 19, pe unda scurtă 34.5 metri…
Zi de zi, timp de trei ani, de la 1 octombrie 1946, cu aceste cuvinte începea emisiunea în limba română. Ştiri, cultură, evenimente politice, propagandă, în două ṭări care mărṣăluiau împreună pe ṣoseaua largă a socialismului… Secṭia română a Postului Radio Praga avea doi redactori ṣi câṭiva colaboratori studenṭi. Unul dintre redactori era Gerhard Bart.
Mărturiile sale înregistrate în 2000, prin telefon, de Octavian Silivestru, se află în Arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii:
„…Aceasta a fost o iniţiativă generală a Radiodifuziunii, pentru că nu era numai această emisiune în limba română, era o emisiune în limba bulgară, polonă, maghiară. Adică doream ca pe undele radiodifuziunii să arătăm prietenia Cehoslovaciei cu toate aceste ţări şi mai ales cu România, cu care ne lega o prietenie foarte lungă.
Emisiunea era în direct sau înregistrată?
Emisiunea era în direct, atunci nu aveam încă posibilitatea să facem înregistrări. Numai cu excepţia emisiunilor de duminică care erau concerte sau emisiuni culturale care erau înregistrate şi transmise după aceea. Dar de altfel în fiecare zi era în direct. […]
Sediul era la Praga, chiar în clădirea Radiodifuziunii cehoslovace care există şi astăzi pe strada Vinarovska 12.
Ce ne puteţi spune despre programul emisiunilor în limba română?
În fiecare zi aveam un sfert de oră de ştiri şi după aceea întotdeauna nişte comentarii. Bineînţeles că după război erau foarte multe delegaţii sau cehi care plecau în România sau delegaţii române, fie comerciale, culturale şi aşa mai departe, politice; şi întotdeuna căutam cu aceste personalităţi să înregistrăm un interviu şi să-l transmitem, pentru că doream tocmai să arătam mai ales după acest al doilea război mondial prietenia intensă dintre ambele ţări.
Politica se reflecta în emisiunile dumneavoastră?
Din punct de vedere politic, până la lovitura de stat din 25 februarie 1948 nu erau, adică totul era apolitic, ca să spun. Totul era bazat, cum spuneam, pe prietenie, pe aceste baze cu totul apolitice. Abia după 25 februarie 1948 începuse puţină politică, pentru că doream să arătăm cum e situaţia la noi, cum ştim noi să construim socialismul şi aşa mai departe. Ştiţi că după 25 februarie ‘48, Cehoslovacia a devenit o ţară popular democrată, cum de altfel era şi atunci România după abdicaţia regelui Mihai. Bineînţeles că toate comentariile după aceea sau aproape toate, ca să nu exagerez, aproape toate comentariile aveau un nucleu politic. […]
În momentul în care a intervenit criza dintre Tito din Iugoslavia şi Uniunea Sovietică, acest lucru s-a reflectat în emisiunile dumneavoastră?
Da, s-a reflectat, pentru că noi aveam o emisiune specială pentru Iugoslavia, în limba croată şi în limba sârbă şi atunci abia această emisiune a început să fie foarte largă, adică bineînţeles s-a lărgit în dauna altor emisiuni, pentru că în momentul acesta, dar nu vreau să-l leg tocmai cu apariţia lui Tito, dar cam la începutul anului 1949 emisiunea noatră s-a scurtat, am avut noi o emisiune de un sfert de oră şi… însă toate celelalte, de exemplu emisiunea pentru Anglia, pentru Franţa, pentru Italia şi tocmai pentru Iugoslavia a început să aibă această jumate de oră, după aceea şi trei sferturi de oră până la sfârşit şi o oră, însă emisiunea noastră care a durat până în 1949 s-a scurtat pentru un sfert de oră numai. Adică ultimul an transmiteam numai un sfert de oră.
Cine mai făcea parte din redacţie, câţi redactori erau la secţia română?
La secţia română eram cu încă o doamnă, tot cehă, de naţionalitate cehă care s-a născut în România, tatăl ei era delegat ceh în România şi abia la sfârşitul războiului ea s-a întors cu familia ei în Cehoslovacia, vorbea o română foarte bună şi împreună cu ea făceam acestă jumate de oră. Bineînţeles, noi nu eram numai redactori, eram şi translatori pentru că toate ştirile pe care le primeam trebuiau traduse în limba română, dar pentru că puteam să fim şi bolnavi sau eram undeva la înregistrarea unui interviu, erau foarte mulţi studenţi români care studiau aici şi pe ei îi luam crainici externi care citeau comentariile sau ştirile. Dar eram numai în doi […]
Cine era şeful secţiei?
Eu eram. Eu eram, dar în fruntea emisiunilor pentru străinătate aveam un director şi un director adjunct.
Se făcea în fiecare dimineaţă o şedinţă cu toţi redactorii şefi, cu toţi şefii de secţie?
Nu întotdeauna, nu întotdeauna, dar din când în când. Însă în redacţia centrală care ne dădea ştiri şi comentarii existau redactori şefi care răspundeau de mai multe emisiuni, aşa că eu eram subaltern al unui redactor care şedea în redacţia centrală ca să o spun aşa.
Şi cine alcătuia sumarul unei ediṭii?
Împreună cu el sau singur, pentru că noi ştiam cam ce… adică primeam ştirile. Aveam nişte comentarii întotdeauna în rezervă, ṣtiam care personalităţi sunt în momentul de faţă la Praga sau au sosit din Bucureşti sau din ţară, la Praga. Deci aveam întotdeuna rezerve pentru emisiune. Exista forma vizei, acel redactor despre care vă vorbeam care răspundea şi de emisiunea noastră, trebuia întotdeauna, adică, să vadă materialul înainte, cu jumătate de oră înainte intrării în studio. El se uita la program şi spunea da sau ba… Noi am avut noroc că acest om a trăit şi el, nu ştiu cât, cinci sau zece ani în România şi ştia puţină română.
Exista, în timpul emisiei, exista cineva care vă asculta, care supraveghea emisiunea şi în caz de nevoie să oprească transmisia?
Exista, dar era un om care nu vorbea, adică nu înţelegea absolut [nimic]. Era mai mult pentru a opri dacă ar interveni nişte defecte tehnice, de ordin tehnic, dar de ordin al limbii sau al comentariului sau al subiectului, asta nu. […] Asta până la jumătatea anului 1948. După ‘48, adică de la jumătatea anului 1948 exista o oarecare supraveghere, aşa-numita supraveghere politică a emisiunilor.
Şi cum se făcea această supraveghere politică?
Era tocmai acel redactor care înţelegea destul de bine limba română şi el asista în regie, asista la această emisiune şi se uita dacă e totul aşa cum şi-a dat el viza.
Făceaţi sau exista această formulă de radio-ascultare a altor posturi de limba română pentru documentare, pentru informare?
Asta nu, asta nu. Însă noi, pentru interesul nostru, noi ascultam Radio Bucureşti pentru ca din când în când să putem răspunde la unele emisiuni din România sau la unele evenimente care se întâmplau atunci în România, ca să fim actuali întotdeuna era şi nevoie ca să urmărim Radiodifuziunea Română… Doar ştirile. Mai ales ştirile…
Cu Ambasada română de la Praga colaboraţi în vreun fel?
Bineînţeles, chiar foarte intens. Unul din consilierii ambasadei era întotdeuana în mijlocul nostru sau ne vizita foarte, foarte des, ca să ne mai sfătuiască ce să mai transmitem, care mai e situaţia în România şi el a fost pentru noi o sursă foarte importantă în activitatea noatră. […]
Cum s-a încheiat seria emisiunilor?… A venit brusc, pe neaşteptate?
Nu, nu a venit nimic brusc. Această încheiere a fost planificată, deorece România a devenit o ţară populară, democrată. Noi eram o ţară democrată. Regele nu mai era. Deci nu mai era nevoie de a convinge România să înceapă să se ducă pe acelaşi drum pe care începeam să păşim şi noi. Deci asta s-a anunţat încă în iunie, mi se pare, ‘49 că, încetul cu încetul, aceste emisiuni, nu numai emisiunea în limba română, dar şi ungară, polonă, bulgară, toate acestea au fost anulate, în schimbul lărgirii emisiunilor pentru Franţa, Anglia şi mai ales pentru America unde Cehoslovacia avea forte mulţi partioţi, adică oameni care au plecat pe timpul crizei mondiale din ‘32, au părăsit Cehoslovacia foarte mulţi cetăţeni cehi, care trăiesc în ambele părţi ale Americii, în Canada şi în alte părţi ale lumii.”
