Ambasadorul Turciei la Belgrad a declarat că Statul Islamic este o ameninţare a secolului al XXI-lea

 Ambasadorul turc la Belgrad, Mehmet Kemal Bozay, a declarat că Turcia, care este o ţară mare, poate face faţă afluxului de refugiaţi sirieni, dar ameninţarea reprezentată de Statul Islamic este o responsabilitate comună şi o problemă de siguranţă a întregii comunităţi internaţionale. În interviul acordat agenţiei BETA, el a spus că Turcia va participa la eforturile comunităţii internaţionale în lupta împotriva Statului Islamic şi că deja participă la ele prin faptul că i-a primit pe refugiaţii sirieni. „Turcia este o ţară mare şi poate singură să facă faţă acestei probleme, dar aceasta este o problemă de securitate şi o responsabilitate comună. Ar trebui să ne ocupăm, de asemenea, de cauzele problemei, iar acest lucru necesită o acţiune comună”, a menţionat Bozay. În opinia lui, Turcia este de părere că, fără rezolvarea problemelor cu extremiştii din Siria şi Irak, afluxul de refugiaţi va continua şi că aceasta este o „problemă a comunităţii internaţionale”. „Statul Islamic nu este doar un foc în vecinătatea noastră, ci o problemă a secolului al XXI-lea, problemă care creează tensiuni între civilizaţii şi religii şi care, ascunzându-se în spatele numelui ei, se ascund în spatele Islamului, dar ea nu are nimic de-a face cu religia, fapt pe care toate ţările din lume îl ştiu”, a conchis ambasadorul turc.

(www.beta.rs – 30 septembrie)