Corina Creţu, aviz favorabil după audierea în Parlamentul European

Corina Creţu, nominalizată pentru portofoliul de comisar european al politicii regionale, a primit în această după-amiază aviz favorabil din partea Comisiei de specialitate a Parlamentului European. Audierea sa a durat mai bine de trei ore, timp în care Corina Creţu şi-a prezentat strategia şi a răspuns celor câteva zeci de întrebări care i-au fost adresate de membrii tuturor grupurilor politice.

ccretuCorina Creţu: Fondurile trebuie direcţionate către nevoile oamenilor şi de aceea am introdus acest principiu al parteneriatului, să avem contribuţia autorităţilor locale, a partenerilor sociali, a organizaţiilor societăţii civile, pentru a ne spune exact care sunt obiectivele de care cetăţenii din această regiune au cea mai mare nevoie.

Avizul favorabil primit de Corina Creţu îi deschide calea spre unul din cele mai importante portofolii din viitoarea Comisie Europeană, cu un buget repartizat de peste 350 de miliarde de euro în următorii şase ani. Conform calendarului procedural, noua Comisie condusă de Jean-Claude Juncker ar urma să îşi înceapă activitatea de la 1 noiembrie, după ce vor fi audiaţi toţi comisarii nominalizaţi şi după un vot de confirmare în plenul Parlamentului European.

Documentul oficial prin care Corina Creţu, comisar desemnat pentru politica regională, a primit aviz favorabil din partea eurodeoputaţilor, urmează să fie redactat în următoarele ore. Pe data de 22 octombrie, Parlamentul European se va reuni în sesiune plenară la Strasbourg şi va vota întreaga Comisie care ar urma să-şi înceapă mandatul la 1 noiembrie.

În discursul său, europarlamentarul PSD Corina Creţu a punctat pe maximizarea politicilor regionale, pentru dezvoltarea economică şi creşterea locurilor de muncă. Întrebările europarlamentarilor s-au axat de multe ori pe necesitatea creşterii fondurilor europene în noua perioadă de guvernare. Corina Creţu consideră că este nevoie de găsirea tuturor modalităţilor din care unele state membre ale UE care nu au reuşit să cheltuie fondurile alocate în perioada 2007-2013 să o poată face până la sfârşitul anului viitor.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  (1 octombrie)