Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, i-a spus premierului Israelului, Benjamin Netanyahu, că este nevoie de eforturi susţinute pentru schimbarea situaţiei dintre Israel şi palestinieni. Înaintea întrevederii cu premierul israelian, preşedintele Obama a declarat că va discuta, în primul rând, despre progresul făcut în cadrul negocierilor privind programul nuclear al Iranului.
Premierul Netanyahu a declarat, la rândul său, că este hotărât să facă pace cu palestinienii, ceea ce întruneşte şi nevoia de securitate a Israelului, dar modul în care se ajunge la această pace trebuie gândit neconvenţional şi dintr-o perspectivă nouă. Premierul Netanyahu a mai spus că rămâne hotărât în favoarea unei soluţii cu două state şi în favoarea unei recunoaşteri reciproce între Israel şi palestinieni.
În privinţa programului nuclear al Iranului, premierul israelian a declarat că este optimist că, sub conducerea preşedintelui Obama, orice acord nuclear cu Iranul nu va face din această ţară un stat nuclear „de graniţă”.
(REUTERS – 1 octombrie)