Scad contribuţiile la angajator la fondul de asigurări sociale

Contribuţiile la fondul de asigurări sociale scad de astăzi cu cinci puncte procentuale la angajator. Măsura, aşteptată de cel puţin cinci ani de patroni, este considerată benefică pentru mediul de afaceri, spune la Radio România Actualităţi secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri, Cristian Pârvan. Reprezentantul oamenilor de afaceri mai spune că nu există nicio garanţie că măsura va duce la crearea de noi locuri de muncă, dar că unele firme promit că reducerea se va reflecta în salarii.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 octombrie)