Informatizarea cererilor de servicii consulare

Ministerul de Externe a lansat astăzi un proiect consular care va facilita şi moderniza accesul cetăţenilor la serviciile consulare prin informatizarea cererilor de servicii consulare, altele decât vizele şi documentele de călătorie. Cetăţenii vor putea solicita electronic documentul necesar şi se vor putea programa pentru o dată anume, când se vor prezenta la misiunile consulare ale României în străinatate, unde li se va înmâna documentul.

Sistemul va elimina numeroasele vizite pe care le fac cetăţenii în prezent la serviciile consulare până la obţinerea unui document. În acelaşi timp, va fi redusă birocraţia şi le va fi uşurată munca lucrătorilor consulari. Proiectul se numeşte „Sistemul informatic pentru managementul integrat al Serviciilor pentru cetăţeni”, va fi pus la punct într-un an şi jumătate şi va costa 31 de milioane de lei.

Finanţarea va fi făcută prin Fondul European de Dezvoltare Regională, cea mai mare parte a sumei, şi de la bugetul de stat – peste 5 milioane de lei.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 octombrie