În timp ce reţeaua de transport public din Londra este tot mai hi-tech cu fiecare zi care trece, autobuzele şi trenurile care circulă prin oraş nu sunt atât de `verzi` cât ar trebui – cel puţin nu încă. Compania Transport for London (TfL) a introdus deja în transport 800 de autobuze hibrid şi câteva electrice, însă modul de încărcare al acestora pune câteva probleme majore, potrivit engadget.com.
În încercarea de a le menţine în circulaţie într-un mod cât mai eficient posibil, TfL a demarat un proiect care consta în amenajarea a patru staţii de încărcare prin inducţie care va permite autobuzelor hibrid Enviro400H şi E400 să “alimenteze” pe perioada în care sunt oprite pentru urcarea şi coborârea pasagerilor. Completarea energiei consumate la intervale de timp regulate va permite autobuzelor să meargă mai mult timp folosind doar bateriile (în locul combustibilului diesel), ceea ce reduce costurile de funcţionare şi impactul asupra mediului.
(www.ecology.md – 2 octombrie)