Sarah Jessica Parker călătoreşte prin locuri pitoreşti din Italia, în următorul ei film: o comedie romantică. Filmările producţiei „All Roads Lead To Rome” („Toate drumurile duc la Roma”) vor începe în octombrie sub îndrumarea regizoarei suedeze Ella Lemhagen.
Scenariul va fi realizat tot de Lemhagen, împreună cu Cindy Meyers şi Josh Appignanesi. Filmările vor începe la Roma – a relatat portalul hollywoodian Variety.com. Eroul principal al filmului, Maggie (Parker), împreună cu Luca, iubitul ei italian de odinioară, cutreieră locurile fermecătoare din Italia pentru a o căuta pe fiica ei adolescentă. Între timp, mama lui Luca pune la cale în secret un plan de „cuplare” a celor doi îndrăgostiţi.
În anii trecuţi, Parker a jucat în comedii romantice precum: „New Year’s Eve” („De Anul Nou”) şi „I Don’t Know How She Does It” („Oare cum o reuşi?”). Popularitatea lui Parker se datorează şi filmelor „Sex and the City” („Totul despre sex”), în care joacă rolul jurnalistei Carrie Bradshaw.
(https://mediamix.mti.hu – 4 octombrie)