Următoarea evaluare oficială a acordului cu România de către Misiunea Fondului Monetar Internaţional ar putea avea loc la începutul anului viitor, posibil cu un nou guvern, a afirmat ministrul finanţelor Ioana Maria Petrescu. Proiectul de buget pe 2015 ar putea fi analizat însă cu partenerii internaţionali la sfârşitul lunii viitoare, la Bucureşti, cu ocazia unor discuţii tehnice. În ce priveşte calculul accizelor pe 2015, Ioana Maria Petrescu a spus că un grup de lucru din Ministerul Finanţelor analizează în prezent mai multe variante, iar dacă vor interveni schimbări, noua formulă de calcul va intra în vigoare de la 1 ianuarie.
(RADIO ROMÂNIA TUALITĂŢI (3 octombrie)