Roxa Sârbu, organizator: Surpriza maratonului 2014 este că, la proba feminină, a fost câştigat de o româncă, Paula Todoran.
Restricţiile de circulaţie din capitală, până la ora 17:00
Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei îi sfătuieşte pe conducătorii auto să evite, până la ora 17:00, zona centrală, unde sunt restricţii de trafic impuse de desfăşurarea Maratonului Internaţional Bucureşti. Unele dintre probe s-au încheiat deja.
Câştigătorul cursei clasice de 42 de kilometri este din Kenya şi a parcurs această distanţă în doar 2 ore şi 15 minute.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 octombrie
***
A VII-a ediţie a Maratonului Internaţional Bucureşti
Maratonul Internaţional Bucureşti, ajuns la cea de-a şaptea ediţie, continuă astăzi cu întrecerile de maraton, semimaraton, ştafete maraton şi cursa populară de 2,9 km. Pentru buna desfăşurare a curselor, traficul rutier va fi închis între orele 10:00 şi 17:00 din Piaţa Constituţiei, pe Splaiul Independenţei, Bulevardul Unirii, Bulevardul Decebal, către Bulevardul Basarabia şi Bulevardul Chişinău, până la Arena Naţională, pe Splaiul Independenţei către Piaţa Eroilor, precum şi pe Calea Victoriei de la intersecţia cu Splaiul Independenţei şi până la Biserica Kretzulescu.
Sunt aşteptaţi să participe la cursele de astăzi alergători din 50 de ţări, sportivi profesionişti, dar şi oameni obişnuiţi, care vor să facă mişcare, după cum a precizat, zilele trecute, în emisiunea „Contracronometru” la Radio România Actualităţi dintre organizatorii Maratonului, fosta campioană olimpică Valeria Răcilă van Groningen:
Valeria Răcilă van Groningen: Este mai mic, dar este foarte frumos. Este foarte aglomerat, pentru că avem doar o bandă de circulaţie. este foarte, foarte greu, Sportivii de elită nu pot să scoată un timp foarte bun pentru că la un moment dat se intersectează cu ceilalţi alergători şi este foarte greu. Dar eu mă bucur că a încurajat atât de mulţi şi satisfacţia mea cea mai mare este când vine cineva la mine şi îmi spune că acum câţiva ani era obez, iar acum aleargă frecvent în parcuri.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 octombrie