Bancnote false de euro, descoperite la un orădean

Poliţiştii orădeni au descoperit în casa unui localnic 350.000 de euro falşi, ascunşi într-o găleată. Bărbatul a atras atenţia unui echipaj de poliţie în momentul în care a încercat să plătească o consumaţie în centrul oraşului cu o bancnotă de 50 de euro şi a fost refuzat. Potrivit corespondentului RRA Stelian Radu Cacuci, banii provin de la fabrica ilegală descoperită recent în Oradea.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 octombrie)