Jucătorii Dragoş Dima (22 de ani, C.S. Universitatea Cluj) şi Gabriela Talabă (19 ani, C.S.A. Steaua Bucureşti) sunt noii campioni naţionali la seniori.
Dragoş Dima, cap de serie numărul 4, l-a învins în finală pe Vasile Antonescu (A.S. Tenis Club Bucureşti), favoritul nr. 3, cu scorul de 6-3, 6-0.
„Am mai jucat împotriva lui Vasile chiar anul acesta, la un futures, şi am câştigat. Suntem prieteni şi mai jucăm şi dublu împreună. Ştiam la ce să mă aştept din partea lui. M-a surprins un pic la început că nu a riscat aşa de mult cum îl ştiam, dar, până la urmă, eu am jucat mai bine şi cred că am meritat victoria. E prima oară când câştig Naţionalele la simplu şi mă bucur enorm. O să îmbrac al doilea tricou de campion săptămâna asta, după cel obţinut şi la dublu mixt. Mulţumesc antrenorului meu, dl. Avram, şi noului club pentru care joc acum, Universitatea Cluj”, a spus campionul de pe tabloul de simplu, la masculin.
Podiumul a fost completat de Victor Cornea (C.S. T.C. Pamira) care a beneficiat, în finala mică, de retragerea lui Luca Tatomir (A.S. Tenis Club Bucureşti), la scorul de 1-1, în primul set.
Finala la feminin a fost câştigată de Gabriela Talabă, care a învins-o în ultimul act pe buna sa prietenă, Oana Simion (C.S.S.2 Bucureşti-C.S.A. Steaua), cu scorul de 7-5, 1-6, 6-4.
„A fost un meci foarte greu. M-a condus cu 4-1, dar am reuşit să revin. Cred că am avut şi puţin noroc; la scorul de 4-3, ea a făcut 3 duble greşeli la rând. A fost momentul decisiv, am prins încredere, m-am concentrat pe jocul meu şi am reuşit să câştig. Eu şi Oana suntem prietene de mult timp, chiar jucăm împreună la dublu. Tot la dublu, am fost campioane naţionale la 16 ani. În meciurile de simplu, de fiecare dată m-a învins în ultimii ani. Acum sunt foarte fericită că am reuşit să câştig eu. E prima dată când câştiga Naţionalele la simplu şi nu voi uita niciodată acest moment”, a spus noua campioană.
Locul 3 a fost ocupat de Bianca Hîncu (C.S. Olimpia Bucureşti) după ce adversara sa din finala mică, Laura Andrei (C.S.A. Steaua Bucureşti), s-a retras din motive medicale.
La dublu masculin, tricourile de campioni le-au îmbrăcat Patrick Grigoriu şi Costin Pavăl, cap de serie nr. 4, care au a câştigat finala în faţa lui Victor Cornea şi Lucian Gheorghe, cu 6-3, 6-4. Pentru ultimul loc de pe podium s-au întâlnit Bogdan Apostol/Teodor Leahu şi Alexandru Jecan/Ilie Giurgiu, victoria revenindu-le primilor cu scorul de 7-6(5), 6-4.
La dublu feminin, Iulia Ivaşcu şi Andrei Ştefana, cap de serie nr. 2, le-au învins în finala mare pe principalele favorite, Oana Simion şi Gabriela Talabă, cu 6-4, 2-6, 10-7. În finala mică, Lorena Constantin şi Nicole Tătăruş au trecut de Bianca Mihăilescu/Ioana Toanchina cu 6-2, 5-7, 10-6.
Trofeele de la dublu mixt au fost adjudecate de perechea Bianca Hîncu/Dragoş Dima, favoriţii nr. 2 după ce i-a învins pe principalii favoriţi ai tabloului, Laura Andrei şi Alexandru Carpen, cu scorul de 6-4, 6-4. Podiumul a fost completat de Raluca Ciufrilă şi Alexandru Joiţoiu, care au profitat de retragerea din motive medicale a perechii Cristina Ene/Patrick Grigoroiu.
Ocupanţii podiumului au fost recompensaţi de Federaţia Română de Tenis cu trofee, diplome, medalii şi bani. Astfel, pentru tablourile de simplu, premiile în bani au fost: locul I – 2.500 de lei, locul II – 1.500 de lei şi locul III- 1.000 de lei, iar pentru proba de dublu, locul I a primit 1.500 lei, locul II – 1.000 lei şi locul III – 500 lei.
Premierea a fost oficiată de directorul turneului, fosta mare jucătoare a României, Florenţa Mihai: „Mulţumim tuturor participanţilor şi felicităm câştigătorii Campionatelor Naţionale Individuale de Seniori ediţia 2014”.
Campionatul Naţional Individual de Seniori (M+F) s-a desfăşurat în perioada 27.09 – 04.10.2014, la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti.