La Stockholm vor fi anunţate premiile Nobel

 La Stockholm în Suedia vor fi anunţate astăzi premiile Nobel, care recompensează excelenţa în diferite domenii. Vor fi acordate mai multe distincţii, între care pentru medicină, fizică, chimie sau economie. Ca şi în alţi ani, cel mai aşteptat premiu este cel pentru Pace. Ceremoniile care încep astăzi nu au fost lipsite de controverse.
Premierul Nobel pentru medicină sau fiziologie deschide astăzi seria câştigătorilor din 2014 ai Nobelurilor, urmând ca mâine să fie anunţat cel pentru fizică. Întrucât descoperitorii celebrului „boson Higgs”, au fost recompensaţi deja în 2013, atenţia se concentrează acum asupra Premiului pentru Pace. Deşi lista completă este secretă, s-a aflat totuşi că lupta pare că s-ar da între Papa Francisc şi controversatul Edward Snowde fost consultant al Agenţiei Americane de Securitate Naţională NSA. Presa de specialitate relatează că ceremoniile au loc într-un context în care liderul spiritual tibetan Dalai Lama, fost laureat Nobel, este tot mai izolat din teama unor lideri occidentali de a nu supăra China. Laureaţii vor primi câte o medalia din aur şi un premiu în valoare de aproximativ 1,1 milioane de dolari. Premiile vor fi înmânate la 10 decembrie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 octombrie)