Guvernul caută noi manageri pentru companiile de stat din subordinea ministerului transporturilor. E vorba de Tarom, CFR Călători, CFR SA, Aeroporturi Bucureşti şi Metrorex. Selecţia ar urma să se încheie la sfârşitul lunii şi face parte din angajamentele luate faţă de finanţatorii externi. Următorul pas : continuarea listărilor pe bursă. Premierul Victor Ponta spune că în 2015 privatizările prin piaţa de capital ar trebui continuate cu Aeroporturi Bucureşti, Portul Constanţa şi Hidroelectrica.
Premierul Victor Ponta spune că anul 2015 ar trebui să fie pentru următorul guvern de după prezidenţiale un obiectiv pentru continuarea privatizărilor pe bursă, cerute de FMI şi ceilalţi finanţatori externi încă de la încheierea primului acord cu România după criza din 2008. La RFI, analistul Adrian Simionescu, specialist în tranzacţiile bursiere, spune că e regretabil că acest proces, singurul care garantează transparentizarea conducerii companiilor de stat, nu este grăbit. „Din punct de vedere al strategiei privind privatizarea prin piaţa de capital, sunt total de acord. Cred că toate privatizările ar fi trebuit să urmeze această cale pentru că astfel se transparentiza foarte, foarte mult procesul decizional…Succesul vine treptat. Sunt de acord, este păcat să vină atât de târziu dar m-aş bucura foarte mult ca anul 2015 să fie anul listărilor”, spune Adrian Simionescu.
Până acum, pe bursă s-au listat acţiuni ale Petrom, Rompetrol şi Electrica. Cele din urmă listări sunt de dată recentă şi s-au dovedit un succes : interesul investitorilor a fost mare şi companiile au fost obligate să-şi prezinte public rezultatele financiare şi să-şi dezvăluie integral procesul decizional. Dovada succesului : inclusiv preţul acţiunilor celor două companii a avansat.
Ar urma aşadar, potrivit anunţului premierului Ponta, Hidroelectrica, portul Constanţa dar şi Aeroporturi Bucureşti. Analistul Adrian Simionescu estimează că privatizarea „perlei coroanei”, cum este supranumită Hidroelectrica, va fi din capul locului un mare succes în ciuda problemelor întâmpinate de companie de la intrarea în insolvenţă. Şi în cazul acţiunilor de la Portul Constanţa nu ar trebui să fie mari probleme deşi este de aşteptat ca scandalul politic din jurul pachetului de acţiuni de aici va trezi reticenţă, apreciază Adrian Simionescu. „De regulă, investitorilor nu le place scandalul şi prin urmare nu este un aspect pozitiv. Pe de altă parte, interesul foarte mare manifestat inclusiv din zona politicului pentru privatizarea portului arată că este o investiţie pe care mulţi şi-o doresc foarte mult iar asta va face ca oferta publică să fie un succes”, crede Adrian Simionescu.
În prezent, statul prin ministerul transporturilor este acţionar majoritar la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, cu 60 la sută din acţiuni, Fondul Proprietatea deţine 20 de procente şi tot 20 de procente are şi Consiliul Local Municipal. Guvernul Ponta a încercat să transfere alte 13 procente autorităţii locale şi să scoată pe bursă o diferenţă de 14 procente din acţiuni. Demersul s-a blocat în urma protestelor angajaţilor porturari şi ale opoziţiei.
Să mai spunem că, în aşteptarea listărilor, ministerul transporturilor a început să caute noi manageri pentru companiile Tarom, CFR Călători, CFR SA, Aeroporturi Bucureşti şi Metrorex. În prezent acestea au directori sau membri executivi provizorii în Consiliile de Administraţie şi în urma selecţiei, până în data de 30 octombrie, noi reprezentanţi ar trebui găsiţi. Guvernul a înfiinţat în vară o comisie care să monitorizeze companiile de stat şi să analizeze indicatorii financiari ai societăţilor care au deja management privat, inclusiv cauzele rezultatelor negative. Comisia este condusă de şeful Guvernului, iar vicepreşedinte este ministrul Transporturilor care a declarat că are drept obiectiv principal aducerea pe profit operaţional a companiilor din subordine până la finele anului viitor.
RFI – 6 octombrie