Cel mai sângeros grup terorist al momentului foloseşte în Siria şi Irak inclusiv muniţie produsă în România. Potrivit unui raport internaţional, militanţii Statului Isalmic sunt aprovizionaţi cu cartuşe din Statele Unite ale Americii, mai multe state est-europene, China şi Rusia.
Reporter: Conflict Armament Research a analizat muniţie de calibru mic recuperată din Siria şi Irak cu ajutorul trupelor kurde. Organizaţia a avut la dispoziţie un eşantion de peste 1.700 de cartuşe. Dintre acestea, aproape 500 au fost produse în China, în jur de 300 în fosta Uniune Sovietică, iar tot cam atâtea în Statele Unite. Din România, experţii au găsit doar 77 de cartuşe. Restul sunt din Rusia, Serbia, Bulgaria, Coreea de Nord, Turcia, Iran, Kîrgîzstan, Siria şi Cehia – deci, o listă foarte lungă de producători. Analiştii sunt de părere că jihadiştii au luat muniţia din depozitele armatei irakiene din zonele ocupate.
Adrian Baciu, analist militar: Fie au intrat în depozite militare, fie le-au sustras sub altă formă de la cei care le aveau în posesie legală. Cert este că într-o asemenea zonă militară de conflict îndelungat este foarte greu să gestionezi sau să tragi nişte concluzii cu privire la momentul în care descoperi muniţie cu o anumită provenienţă despre implicarea acelei ţări în susţinerea Statului Islamic.
Reporter: Statul Islamic este cea mai sângeroasă grupare teroristă. Condusă de Abu Bakr al-Bagdadi, mişcarea jihadistă controlează teritorii importante din Siria şi Irak. În acest an, în doar câteva luni, Statul Islamic a executat patru cetăţeni americani şi britanici. În multe dintre localităţile pe care teroriştii le-au ocupat au avut loc execuţii în masă. Potrivit estimărilor occidentale, gruparea are câteva zeci de mii de luptători, dintre care 30.000 sunt doar în Irak. Ieri, steagul negru al Statului Islamic a fost arborat la doar 3 kilometri de graniţa cu Turcia, un teritoriu controlat de kurzi.
TVR 1 – 7 octombrie