Compania rusă Lukoil va închide definitiv Rafinăria Petrotel Ploieşti dacă procurorii nu vor accepta, până vineri, ridicarea sechestrului instituit pe stocurile de ţiţei şi pe patrimoniul companiei, a declarat, la Ploieşti, Vladimir Nekrasov, reprezentantul grupului pentru activitatea de rafinare şi distribuţie. În cadrul discuţiilor purtate astăzi cu procurorul de caz, precum şi cu vicepremierul Liviu Dragnea şi cu ministrul energiei, Răzvan Nicolescu, prim-vicepreşedintele Lukoil a propus o înţelegere pentru revizuirea măsurilor asigurătorii şi a atras atenţia că rafinăria de la Ploieşti se va închide peste două zile dacă nu se va ajunge la un acord în acest sens. Amintim că activitatea de pe platforma Petrotel a fost sistată, temporar, după percheziţiile făcute, joi, de procurori, la Rafinăria Lukoil, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, cu un prejudiciu estimat de 230 de milioane de euro.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 octombrie)