Un inspector şcolar din Brăila şi doi profesori au fost reţinuţi pentru că au luat mită la examenul de bacalaureat

 Un inspector şcolar din Brăila şi doi profesori au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie pentru că au luat mită la examenul de bacalaureat din sesiunea august-septembrie. Cei trei vor fi prezentaţi mâine Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă. Potrivit DNA, în 28 august, Valentin Damian şi Daniela Haret, profesori corectori la Colegiul „Panait Istrati” din Brăila, cu ajutorul inspectorului şcolar Mirela Danielescu, au solicitat şi au primit de la un candidat suma de 2.500 de lei pentru a-l favoriza pe acesta la exemenul la matematică de la bacalaureat. De asemenea, elevul care i-a mituit pe profesori se află sub control judiciar până la finalizarea cercetărilor în acest dosar – ne-a informat redactorul nostru Mădălina Verman.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 octombrie)