În Parlamentul European au continuat astăzi discuţiile cu privire la personalităţile propuse să facă parte din Comisia Europeană. Primul comisar respins de către eurodeputaţi este slovena Alenka Bratusek. Legislativul european a respins cu o largă majoritate propunerea de numire a sa în postul de vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru uniune energetică, în timp ce spaniolul Miguel Arias Cañete, desemnat comisar pentru acţiune climatică şi energie, a primit aviz favorabil.
Slovena Alenka Bratusek a fost respinsă cu majoritatea voturilor eurodeputaţilor. Desemnată pentru un portofoliu important, cel al uniunii energetice, ea a fost contestată chiar înaintea audierilor. Acuzată că s-ar fi autodesemnat pentru postul de comisar din partea ţării sale, ea devine primul comisar care a fost respins şi care va pleca acasă, urmând să fie înlocuită cu o altă persoană desemnată de Slovenia. În schimb, un alt candidat, cotat la început cu şanse reduse de a fi obţinut avizul Parlamentului European, respectiv conservatorul spaniolul Miguel Arias Cañete, a primit un vot favorabil în această seară. El a fost anterior în centrul unor controverse puternice, mai ales din cauza presupuselor conflicte de interese generate de legăturile sale cu industria petrolieră.
Dar Cañete a beneficiat la final de susţinerea deplină a grupului său, cel al popularilor europeni, obţinând 83 de voturi pentru şi 42 împotrivă. În acelaşi timp, Frans Timmermans, mâna dreaptă a lui Juncker, desemnat ca prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, şi susţinut de către socialiştii europeni, a trecut şi el de votul eurodeputaţilor. Timmermans se declară un adversar al euroscepticismului şi a venit cu mai multe propuneri de consolidare a instituţiilor europene. Şi un alt vicepreşedinte desemnat de către Jean-Claude Juncker şi audiat ieri, Jyrki Katainen, responsabil cu locurile de muncă, creşterea, investiţiile şi competitivitatea, a primit în această seară undă verde de la eurodeputaţi. Se aşteaptă în continuare un vot pentru francezul Pierre Moscovici, desemnat pentru portofoliul afaceri economice, care, în urma negocierilor, ar trebui să primească sprijinul popularilor europeni care nu sunt însă încântaţi de prestaţia sa. Surse europene spuneau chiar că Germania s-ar opune candidaturii sale, pentru că ţara sa, Franţa, nu a reuşit să îndrepte deficitul bugetar. Aceleaşi surse se declară acum optimiste şi susţin că negocierile politice dintre popularii europeni şi social-democraţii au avut succes prin faptul că odată ce spaniolul Cañete a primit voturi şi de la socialişti, urmează acum ca popularii să facă acelaşi lucru în cazul francezului Moscovici.
Este aşteptat încă votul pentru britanicul Jonathan Hill, audiat de către eurodeputaţi de două ori, pentru postul de comisar pentru servicii financiare, pentru motivul că nu a convins prin prestaţia sa iniţială. Confirmările acestor comisari vin după o reuniune a preşedintelui ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu liderii grupurilor politice din Parlamentul European şi cu preşedintele legislativului Martin Schulz. Audierile au scos la iveală erori de atribuire a posturilor, pe care Jean-Claude Juncker le corectează pentru a putea primi votul plenului pe 22 octombrie şi pentru ca noul executiv comunitar să-şi preia atribuţiile la 1 noiembrie.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 octombrie)