Gărâna va gâzdui cea de-a 143-a ediţie a sărbătorii tradiţionale Chirvai

Localitatea montană Gărâna va gâzdui astăzi cea de-a 143-a ediţie a sărbătorii tradiţionale numite Chirvai. Este vorba despre sărbătoarea germanilor care au venit aici în secolul al XVIII-lea din zona Boemiei. Va fi serbat, ca în fiecare an, hramul Bisericii Romano-Catolice Sfânta Tereza de Avila din sat, apoi va urma o paradă o portului popular german, iar seara va avea loc Balul de Chirvai.
Camelia Duca, organizator: Vor fi manifestări cu participare din Germania, Austria, din Timişoara, de la Reşiţa. Toţi ne-am dat mâna pentru a păstra şi a conserva această tradiţie de Chirvai. Sărbătoarea va începe cu Liturghia festivă de hram, va fi pregătirea pomului de Chirvai pentru marş, Fanfara de la Steier va însoţi pomul, după care îl vom ridica în locul consacrat deja, în faţa bisericii şi a căminului din Gărâna. Avem alături de noi persoane care doresc să păstrăm vie această tradiţie specifică localităţii şi specifică etnicilor germani din Banatul de munte.
Realizator: La această sărbătoare revin în fiecare an germanii care au trăit în această zonă de la poalele Munţilor Semenic şi care au plecat din România după 1989.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (11 octombrie)