Procesiune religioasă la Iaşi

La Iaşi se desfăşoară procesiunea religioasă prilejuită de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. La eveniment participă o sută de preoţi, conduşi de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Până în prezent, aproape 30.000 de pelerini
s-au închinat la racla cu Sfintele Moaşte, care a fost scoasă dimineaţă din catedrală şi a fost depusă pe un baldachin în curtea lăcaşului de cult. Anul acesta, credincioşii care se vor afla în pelerinaj la Iaşi se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, precizează Radio Iaşi.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 octombrie)