Ferrari a prezentat la Salonul Auto de la Paris o ediţie limitată a spider-ului 458 denumită Speciale A (Aperta). Această gamă a fost construită pentru a sărbători succesul modelului 458 care s-a bucurat atât aprecierile proprietarilor cât şi pe pistele de concurs, câştigând curse celebre precum cea de 24 ore de la Le Mans, 24 de ore de la Daytona sau 12 ore de la Sebring.
Doar 499 de colecţionari vor putea achiziţiona 458 Speciale A care este în acest moment cel mai puternic cabriolet construit de Ferrari. Prevăzut cu un hartdtop retractabil care se deschide în doar 14 secunde, 458 Speciale A este animat de un motor V8 ce generează 605 CP (135 CP/l) şi un cuplu maxim de 540 Nm la 6000 rpm. Acest propulsor este ecologic, având emisii de CO2 de doar 275 g/km.
Spider-ul Ferrari sprintează de la 0-100 km/h în 3.0 secunde şi parcurge pista de la Fiorano în 1’23”5. Aceste performanţe sunt posibile datorită aerodinamicii active, a rigidităţii şasiului care înglobează 10 aliaje din aluminiu şi a sistemului Side Slip Angle Control (SSC) care garantează un pilotaj sportiv în orice condiţii, însoţit de sunetul inegalabil marca Ferrari.
La exterior, 458 Speciale A se distinge prin culoarea galbenă, cu benzile Blu Nart şi Bianco Avus aplicate în partea centrală. Jantele cu cinci spiţe sunt forjate şi vopsite în gri Corsa. Cockpit-ul are o evidentă orientare sportivă prin utilizarea fibrei de carbon alături de scaunele sport îmbrăcate în piele Alcantara.
Autor: Valentin Brădăţeanu
Foto: Ferrari
Sursa: Youtube
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=1mCr_brwcHA[/youtube]