Efecte ale bolii limbii albastre asupra exporturilor de animale din România

Fermierii români nu mai pot exporta vite, oi şi capre în UE şi în majoritatea ţărilor din Orienul Mijlociu, din cauza bolii limbii albastre. Nu sunt restricţii pentru carne şi alte produse de la aceste animale. Directorul general al ANSVSA, Cristian Duicu, a precizat pentru RRA: „Exporturile în Orientul Mijlociu sunt interzise deocamdată datorită interdicţiilor aplicate de statele respective. Doar carne poate fi exportată. Am fost anunţat că nu pot fi exportate animale, datorită evoluţiei bolii limbii albastre. În ceea ce priveşte UE, la ora actuală este permis comerţul cu statele membre doar al animalelor destinate sacrificării imediate, în abatoarele desemnate special în acest sens, după o informare şi un accept al autorităţilor veterinare din fiecare stat membru”.
Comerţul cu vite, oi şi capre se poate defăşura fără restricţii în ţară; la fel şi cel cu state care nu au impus astfel de interdicţii, cum este cazul Iordaniei. Boala limbii albastre este o boală virală sezonieră care se transmite prin înţepătura unor insecte şi a cărei frecvenţă este mai mare la sfârşitul verii şi toamna. Din august, când a apărut, s-a extins în mai mult de jumătate din judeţe şi a dus la moartea câtorva zeci de animale, inclusiv a cinci zimbri din rezervaţia Haţeg.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 octombrie)