18:27 – DNA poate începe urmărirea penală faţă de deputatul Valerian Vreme în dosarul de corupţie Microsoft, după ce astăzi Camera Deputaţilor a fost de acord cu cererea procurorilor.
Încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru fostul ministru al comunicaţiilor, deputatul neafiliat Valerian Vreme, a fost aprobată de plenul Camerei Deputaţilor cu 153 de voturi pentru şi 110 împotrivă. Valerian Vreme este acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu săvârşit în perioada septembrie 2010-februarie 2012, când se afla în fruntea Ministerului Comunicaţiilor. De la tribuna Camerei Deputaţilor, fostul ministru s-a declarat nevinovat şi a precizat că toate documentele pe care le-a semnat au avut asistenţă juridică de specialitate din partea departamentelor de profil, suportul tehnic de fundamentare şi toate avizele necesare.
Valerian Vreme: Ce s-ar fi întâmplat dacă aveam toate documentele legale şi eu refuzam să semnez? Nu puteam oare atunci să săvârşesc un abuz în serviciu?
La dezbaterile din plen, nici un reprezentant al grupurilor parlamentare nu a dorit să ia cuvântul.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 octombrie
***
16:44 – Camera Deputaţilor şi-a dat avizul pentru ridicarea imunităţii parlamentare a deputatului Valerian Vreme, fost ministru al comunicaţiilor. 153 de deputaţi au votat în favoarea solicitării procurorilor de urmărire penală a acestuia – informează televiziunile de ştiri monitorizate de RADOR.