Important om politic, avocat, ziarist, ministru în repetate rânduri, prim ministru între 1921-1922, Take Ionescu, se născuse la 13 octombrie 1858 la Ploieṣti. Cariera sa a fost susṭinută de un male talent, recunoscut deopotrivă de amici ṣi de duṣmani: oratoria. Era chiar poreclit „Tăchiṭă Gură de aur”…
Spre sfârṣitul vieṭii, la 60 de ani, Take Ionescu a fost teribil de indrăgostit de Alexandra Olmazu, Adina, cu 33 de ani mai tânără decât el. Povestea lor de iubire a început în refugiul de la Iaṣi din timpul războiului, în 1916. Atunci erau amândoi căsătoriṭi, ea se numea Cordescu, iar doamna Take Ionescu cu care omul politic se căsătorise în 1881 era Elisabeth Richards. Bessie avea să moară la Londra, în 1918, după un accident de călărie. Un an mai tâziu, Adina devenea doamna Take Ionescu.
Adina Take Ionescu era o femeie încântătoare, cu o educaṭie aleasă, cu studii în Franṭa ṣi cu o voce cântată. Ştim aceste lucruri dintr-o înregistrare de o foarte mare valoare, făcută la începutul anilor ’70 de Eleonora Cofas, muzeograf la Muzeul de Istorie ṣi Artă al Municipiului Bucureṣti. Interviul, foarte amplu, se află păstrat ṣi în Arhiva de istorie orală a SRR.
Astăzi, de ziua naṣterii lui Take Ionescu, redăm un fragment romanṭios din această înregistrare: o scrisoare de dragoste în lectura celei căreia îi era adresată.
Transcriere ṣi selecṭie audio, Silvia Iliescu.
„Le Havre, joi, 1 august 1918
Draga mea Adina,
Ţi-am trimes azi dimineaṭă o scrisoare de la Paris. Îṭi mai scriu ṣi de aci. M-am simṭit atât de obosit, dar mi-a trecut. Am vrut să dorm dar n-am putut. Ieri noapte m-am culcat foarte târziu ṣi m-am deṣteptat la ora 5.
Călătoria a fost atât de frumoasă! Ţinutul acesta de pe malurile Senei este atât de frumos! Demult nu mai văzusem câmpii verzi, împădurite, câmpii din acelea în care de secole de-a rândul a lucrat civilizaṭia umană. Ah! Cum mi-a fost răpită bucuria acestui peisaj de ecoul de azi de dimineaṭă al mizerabililor de liberali! Ce bandă ignobilă!.. Eu am venit aci cu inima caldă ṣi gata de unire a tuturor românilor. Aceṣti mizerabili sunt incorigibili! Partidul lor, hoṭii lor, generalii lor compromiṣi, banda mizerabilă pe care încerc s-o civilizez de atâta timp ṣi nu reuṣesc!.. Dar aerul m-a readus la lucruri mari, la frumuseṭile eterne ṣi la adevărurile eterne.
Pe drum era un francez, un profesor care a fost fericit să afle că are a face cu mine. Am sosit aci după o oră, am luat masa, am privit marea ṣi-apoi aci, într-o cameră, la hotel, am corectat notele… […] ṣi le trimet la Paris. Nu mai este discursul meu, căci fusese prost stenografiat, dar este ceva pe aproape. Va apărea în La Roumanie ṣi tu îl vei citi cu plăcere.
Acuma este ora 6 ṣi îṭi scriu. Ceaiul este pe masa mea, Titulescu ṣi cu Marge stau într-un colṭ de vorbă, eu nu-
i aud. Sunt cu totul lângă tine. Vom pleca la ora 8 după cină ṣi mâine la Londra. Dacă totul merge bine, vom ajunge între orele 11 dimineaṭa ṣi-ṭi voi telegrafia imediat. Sâmbătă mă duc la Drayton să duc flori pe 
mormântul femeii care a fost înaintaṣa ta, care m-a ajutat cum a putut în viaṭă, dar a cărei amintire nu se află ṣi nu se va afla niciodată între tine ṣi mine, în dragostea noastră. Te rog să fii sigură de aceasta! Când iubim suntem geloṣi sau mai curând îngrijoraṭi de orice, de trecut, de prezent, de viitor, de aerul care ne înconjoară, de vorbele pe care le pronunṭăm. Acestei griji care este preṭul nedăruit al fericirii noastre, te rog tu să nu îl ai! Te iubesc, copilul meu drag, într-un fel atât de absolut, de complect! […] Acuma, când privesc la întregul meu trecut, prima dată când am trecut Canalul Mânecii pentru alt motiv decât s-o întâlnesc pe aceea care a murit ṣi când, în genunchi în faṭa ta, îṭi pun dinainte fără nici o rezervă, toată viaṭa mea, viaṭa mea întreagă, este un alt aspect al aceleiaṣi iubiri. Te iubesc ca femeie, ca soṭie, ca tovarăṣă, aṣa cum te-aṣ iubi ca mamă, dacă ne va fi dat. Nu am decât o grijă, o suferinṭă pe care caut s-o uit: dacă aṣ avea 10 ani mai puṭin, ca să sporesc cu atâta perioada fericită, cea mai fericită din viaṭa mea! Ştiu că tu îmi interzici această idee, s-o părăsim.
Iubito, n-am primit decât o singură scrisoare de la tine; înṭeleg: n-ai vrut să ai aerul de a te introduce între mine ṣi Drayton. Să nu ai gândul ăsta! Dacă ai fi aci, ṭi-aṣ cere să-mi alegi florile ṣi sunt sigură că ai face-o cu toată inima! Noi ne iubim mai presus de toate aceste lucruri. Eu, unul, n-am încetat să te iubesc nici o clipă ṣi sunt sigur că ṣi tu mă iubeṣti la fel! Să fim, draga mea, fericiṭi de iubirea noastră, nu le e dat tutulor această iubire! Să ne sprijinim greutăṭile vieṭii ar fi destul. Soarta noastră a vrut în aṣa fel încât pe mulṭi îi umbrim fără voia noastră. Să ne sprijinim unul pe altul! Eu găsesc, ṭi-o jur, în dragostea ta, toată răsplata vieṭii mele! Mi-ar ajunge fără nimic altceva. Aṣ lăsa ambiṭia ṣi gloria ca să trăiesc cu tine, numai noi doi, singuri ṣi simplu! Nu vom face asta. […] Vom avea ṣi o viaṭă foarte agitată, dar să ne cufundăm în dragostea noastră, să avem ṣi viaṭa noastră. Fără încetare, să fim fericiṭi! Dacă am făcut un bine în viaṭa mea, sunt plătit fiindcă te am pe tine! Tu eṣti iubita mea, tu eṣti viaṭa mea, tu eṣti speranṭa mea, tu eṣti răsplata mea. Dacă vreodată sunt nerăbdător, nervos sau cam brusc, iartă-mă, nu sunt decât un om. Un om care iubeṣte din toate puterile lui, un om care nu vrea decât un lucru: femeia lui să fie mulṭumită ṣi cât mai fericită cu putinṭă! Ah, Adina, Adina, cum vreau să mă aflu lângă tine ṣi iată că mă tot depărtez.
Descind la Hyde Park Hotel… Dacă vrei, telegrafiază-mi; dacă preferi, nu-mi scrie, cum vrei tu, dragă! Eu îṭi voi scrie în toate zilele, toate zilele! Ah, iubita mea, iubita mea! Ce sete mi-e de viaṭă, ce sete de fericire! Număr zilele, număr orele ṣi-ṭi spun, dragostea mea, pe curând ṣi te îmbrăṭiṣez cu toată puterea!
Iată, îṭi scriu ṣi mă simt mai bine, odihnit, alt om. Ce-ar fi dacă te-aṣ vedea? Dacă ṭi-aṣ vorbi?…”
