Boala limbii albastre a fost confirmată şi în judeţul Maramureş

Boala limbii albastre a fost confirmată, astăzi, şi în judeţul Maramureş, prin probele biologice preluate de la animalele din satul Slătioara, comuna Strâmtura, de pe Valea Izei. Pe o raza de 20 de km în jurul focarului este interzisă organizarea de târguri pentru speciile rumegătoare, iar animalele nu pot fi deplasate decât pentru sacrificare. Specialiştii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş au început deja inventarierea tuturor animalelor din aceste specii aflate în localităţile din zona de control, a transmis corespondentul RRA Adrian Marchiş.
În toată ţara, numărul animalelor afectate de boala limbii albastre a ajuns la aproape 1.900 în cele 26 de judeţe unde au fost înregistrate focare; 400 dintre acestea au murit din cauza bolii.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 octombrie