În timp ce experţii au dubii, militarii americani solicită, în plus faţă de bombardamente, o intervenţie la sol în Siria, la fel cum s-a procedat şi în Irak.
Lucid şi ferm, Martin Dempsey rosteşte neobosit în platourile de televiziune şi pe culoarele Congresului SUA crezul său: «Trupele la sol sunt necesare pentru a înfrânge Statul Islamic» din Irak şi Siria. Încăpăţânarea sa l-a costat destul de mult pe şeful Statului Major al armatelor americane, dacă e să remarcăm faptul că preşedintele Barack Obama a abordat o linie contrară: «no boots on the ground» (fără trupe la sol) în plus faţă de cei 1700 de «consilieri» deja desfăşuraţi în Irak.
Prăpastia tot mai mare dintre Pentagon şi Casa Albă nu l-a împiedicat pe Dempsey să îi invite, luni şi marţi la la Washington, pe şefii militari ai coaliţiei împotriva Statului Islamic (61 de state, dintre care 20 angajate activ), în scopul definirii priorităţilor de acţiune. După patru luni de lovituri aeriene, bilanţul rămâne îngrijorător în faţa unui adversar încrezător, care merge din victorie în victorie în faţa facţiunilor irakiene dezbinate politic şi depăşite din punct de vedere militar.
Mai mult decât atât: fiecare zi ce trece pare să-i dea dreptate generalului de patru stele de 62 de ani şi păr alb: la Kobané, oraşul sirian martir, loviturile aeriene ale Statelor Unite şi ale aliaţilor lor nu vor fi suficiente pentru a salva oraşul, apărat în mod eroic de combatanţii kurzi copleşiţi de numărul şi de puterea armelor islamiştilor. Abandonat în voia sorţii din cauza rezervelor aliatului turc, Kobané est, din păcate, copacul din cauza căruia SUA nu văd pădurea de dezolare. Ştirile din Irak sunt şi mai proaste. La sud-vest de Bagdad, jihadiştii au ajuns la circa 10 km de aeroportul internaţional, după ce au anihilat ultima unitate irakiană care le mai stătea în cale. A fost trimisă o escadrilă de elicoptere de luptă Apache care i-a dispersat. «Nu aveam de gând să aşteptăm până când escaladau zidurile aeroportului”, a déclarat duminică Martin Dempsey la ABC News. „Dar au fost foarte aproape de a cuceri» unica poartă de ieşire pentru militarii şi diplomaţii americani aflaţi în capitala irakiană, singurii care se mai află la căpătâiul unei armate aflate în derută ce a pierdut deja o bază-cheie aflată la 40 km de oraşul Hit.
Obiectiv pe termen extrem de lung
În aşteptarea improbabilului «miracol irakien», adică o reconciliere de durată între puterea şiită şi triburile sunite, se pune problema care sunt obiectivele de luptă pe termen scurt şi mediu ale coaliţiei internaţionale. În ciuda certitudinii experţilor occidentali, ocuparea Bagdadului nu pare a fi un deziderat al islamiştilor. «În schimb ei vor să perturbe activitatea aeroportului internaţional», observă generalul James «Spider» Marks, ex-US Army, «prin lovituri-fulger asupra trupelor de elită irakiene (însărcinate cu apărarea obiectivului), pentru a le marca din punct de vedere psihologic».
În faţa omologilor săi invitaţi la Washington, extrem de directul Dempsey prezintă un tablou mai curând sumbru, dar logic: prioritate pentru apărarea Bagdadului şi a aeroportului său, apoi a celui de la Ramadi, capitala provinciei al-Anbar (vest, 110 km de Bagdad) aflată deja 80 % sub ocupaţie djihadistă şi, în fine, recucerirea oraşului Mossul (nord-vest), al doilea oraş ca mărime al ţării, un veritabil robinet de petrol pentru luptătorii «califatului».
Acest obiectiv pe termen foarte lung ar putea veni în sprijinul generalului Dempsey, pentru care «singurele forţe terestre demne de acest nume din teren sunt combatanţii kurzi», lăsaţi în mod nedrept în voia sorţii şi fără arme grele. Ei ar trebui ajutaţi, spre ei ar trebui să conveargă resursele financiare şi întăririle militare, arată cu degetul şeful statului major american în direcţia Casei Albe şi a capitalelor arabe şi europene. Dar aceste mijloace necesare nu vor putea fi furnizate decât după ce preşedintele american va vedea dincolo de cuibul de viespi mesopotamiene.
LE FIGARO (Franţa), 14 octombrie
Traducerea: Ruxandra Lambru
