Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, şi secretarul de stat american John Kerry urmează să se întâlnească, astăzi, la Paris, unde vor discuta despre situaţia din Ucraina – informează portalul de ştiri „Censor”. Potrivit sursei menţionate, principalele chestiuni de pe ordinea de zi vor fi situaţia din Ucraina şi retragerea trupelor ruse de la graniţă în ajunul începerii negocierilor de săptămâna aceasta dintre preşedintele rus, Vladimir Putin, şi liderii din Ucraina şi Uniunea Europeană.
Surse din cadrul Ministerului ucrainean al Afacerilor Externe susţin că preşedintele Petro Poroşenko şi omologul său rus, Vladimir Putin, ar putea avea o întâlnire în cadrul Forumului Europa-Asia din Milano, care se va desfăşura săptămâna aceasta.
(www.censor.net.ua – 14 octombrie)