Cu ocazia a 70 de ani de la eliberarea Belgradului în al Doilea Război Mondial şi a 100 de ani de la începerea Primului Război Mondial autorităţile sârbe pregătesc pentru data de 16 octombrie o paradă impresionantă. Se aşteaptă participarea a mai multor mii de membri ai forţelor armate sârbe, câteva sute de vehicule de luptă şi alte 25 de aeronave şi elicoptere. De asemenea, s-a anunţat prezenţa conducerii de stat şi militare a Serbiei şi a preşedintele rus Vladimir Putin.
Preşedintelui rus îi va fi prezentată la Belgrad o paradă militară care nu a mai fost văzută din anul 1985. Vor defila 3.500 de soldaţi şi tot atâţia reprezentanţi ai forţelor de securitate. Pe lângă faptul că împreună cu preşedintele Serbiei, Tomislav Nikolic, va depune o coroană de flori la Cimitirul Eliberatorilor Belgradului, preşedintele rus va vizita Complexul Memorial „Necropola din Rusia” din Noul cimitir. După aceea, Putin ar trebui să se ducă la „Palatul „Serbia” din Noul Belgrad, unde va avea întâlniri oficiale cu preşedintele Nikolic şi ulterior cu premierul Aleksandar Vucic. Va urma masa de prânz şi o şedinţă în plen a delegaţiilor celor două ţări, ceremonia de semnare a acordurilor interguvernamentale, o conferinţă de presă, alocuţiunea lui Putin înainte de începerea paradei de la ora 15.30, iar după încheierea ei va merge la aerodrom.
Putin va zbura într-un avion special „Iliuşin”, urmat în spaţiul aerian din Serbia de Mig-uri 29 ale Armatei Serbiei, şi pe perioada zborului, spaţiul aerian sârbesc va fi închis pentru trafic.
Nu se ştie încă cu certitudine dacă Belgradul va folosi „Mercedes”-ul său, aşa cum a făcut la vizita anterioară sau limuzina lui blindată „Zil 41052”, cunoscută prin faptul că este capabilă să reziste la un atac nuclear.
Pentru acest eveniment Ministerul Afacerilor Interne va mobiliza în jur de 4.000 de ofiţeri de poliţie, care vor fi sprijiniţi de membrii unităţilor Cobra. Va fi aplicat aşa-numitul nivel 1 sau cel mai mare de securitate, respectiv pe întregul traseu pe unde va trece se vor închide străzile, se vor îndepărta toate maşinile şi grilajele sudate. Pe acoperişurile clădirilor vor fi lunetişti, iar cetăţenilor care locuiesc pe traseul de trecere a coloanei nu le va fi permis să deschide ferestrele. (Sursa: www.blic.rs )
Traducerea şi adaptarea: Caterina Iliu