EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Programul președintelui României, Traian Băsescu:
► Otopeni:
- aprox. ora 10:40 – declarație de presă – la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, Salonul oficial
► Milano:
Preşedintele Traian Băsescu reprezintă România la cel de-al 10-lea Summit Asia-Europa, al șefilor de stat și de guvern din țările asiatice și europene (16 – 17 oct.). Sunt aşteptaţi să participe: preşedintele rus, Vladimir Putin, cancelarul german, Angela Merkel, premierul britanic, David Cameron, şi preşedintele francez, François Hollande
- ora 15:00 (ora României) – participare la sesiunea de deschidere a Summitului UE-Asia (ASEM) – la Centrul de Congrese
- ora 15:45 – participare la sesiunea plenară cu reprezentanții Parteneriatului Parlamentar Asia – Europa (ASEP), ai Forumului Popular Asia – Europa (AEPF) și ai Forumului de Afaceri Asia – Europa (AEBF) – la Centrul de Congrese
- ora 16:00 – participare la fotografia de familie – la Centrul de Congrese
- ora 16:15 – participare la prima sesiune plenară cu tema „Promovarea cooperării financiare și economice între Asia și Europa prin intermediul unei conexiuni îmbunătățite” – la Centrul de Congrese
- aprox. ora 16:50 – alocuțiune în cadrul primei sesiuni plenare cu tema „Promovarea cooperării financiare și economice între Asia și Europa prin intermediul unei conexiuni îmbunătățite” – la Centrul de Congrese
- ora 18:15 (ora României) – participare la a doua sesiune plenară cu tema „Abordarea problemelor globale în contextul parteneriatului Europa – Asia și a unei lumi interconectate” – la Centrul de Congrese
- ora 21:00 (ora României), Milano, Republica Italiană – participare la dineul oferit de președintele Republicii Italiene, Giorgio Napolitano, în onoarea șefilor de delegații participanți la Summitul ASEM – la Palazzo Regale
– Camera Deputaţilor
* Activitate în comisii:
- Comisia pentru regulament
- Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
- Comisia pentru afaceri europene
- Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării
- Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
- ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii
– Guvern
* Programul primului-ministru Victor Ponta:
- Galaţi: ora 10:10 – vizitează Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii „Sfântul Ioan”
- Galaţi: ora 10:50 – vizitează platforma Furnalului 5 al SIDEX Galaţi
- Brăila: ora 15:00 – vizitează cartierul ANL Brăiliţa, din municipiu
- Urleasca, com. Traian, jud. Brăila: ora 16:30 – vizitează ferma Agro Periland
- Plopu, jud. Brăila: ora 18:00 – se întalneşte cu reprezentanţii autorităţilor locale din judeţ
– Ministere
* Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împreună cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, organizează conferința cu tema „Ferma de familie hrănește lumea, protejând planeta”, organizată în contextul „Zilei Internaționale a Alimentației” – ora 10:00, în Aula Magna a Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București. Lucrările vor fi deschise de Daniel Dumitru Botănoiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Participă reprezentanţi din cadrul Ministerului Sănătății, Ministerului Educației, precum și ai Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, Academiei de Științe Economice București, cadre universitare, reprezentanți ai societății civile, ai producătorilor din sectorul agroalimentar și ai comercianților
* Ministrul educaţiei naţionale, Remus Pricopie este invitat la conferinţa naţională „Teatrul în educaţie”, organizată de Asociaţia Teatrul Vienez de Copii şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale (16 – 18 oct.) – ora 14:00, la Palatul Naţional al Copiilor, Bd. Tineretului nr. 8-10
* Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a ambasadorului desemnat al Regatului Hasemit al Iordaniei la Bucureşti, Saker Malkawi, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare – la sediul MAE
– Alegeri prezidenţiale
* Conferinţă de presă susţinută de candidatul independent Gheorghe Funar – ora 12:00, la sediul PRM, Şos. Pantelimon nr. 352
* jud. Maramureș: Candidatul Alianței Creștin-Liberale la Președinția României, Klaus Iohannis, va efectua o vizită în județul Maramureș alături de copreședintele ACL Vasile Blaga și de liderii Alianței Creștin-Liberale Florin Alexe, Ovidiu Nemeş și Mircea Man. Din program:
► Baia Mare:
- ora 13:10 – vizită la compania ITALSOFA
► Sighetu Marmației:
- ora 15.15 – vizită la Memorialul Victimelor Comunismului şi a Rezistenţei
- ora 16:10 – depunere de coroane la Troiţa Brătienilor din Cimitirul Săracilor
- ora 16:45 – deschidere oficială a Şcolii Politice „Gh. I. Brătianu”
* Odorheiu Secuiesc: Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, candidatul Uniunii la Preşedinţia României, participă la dezbaterea publică „Voci Maghiare Locale” – ora 17:00, la Sala Mică a Casei de Cultură
* Râmnicu Vâlcea: Candidatul independent susţinut de PLR, Călin Popescu-Tăriceanu, efectuează o vizită în municipiu. Din program:
- ora 11:00 – vizită la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare de Tehnologii Criogenice şi Izotopice din municipiu, Str. Uzinei nr. 4
- ora 12:00 – vizită la fabrica de încălţăminte ALBARESOR, Str. Râureni nr. 288
- ora 13:00 – conferinţă de presă – la sediul de campanie, Str. Calea lui Traian
- ora 18:00 – participare la un eveniment electoral – la Sala Filarmonicii
– Diplomaţie
* Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) organizează Conferinţa Naţională menită să marcheze finalul Proiectului „(P)revention, (I)dentification, (P)rotection” – ora 9:15, la Hotel Ramada Majestic, Calea Victoriei, nr. 38-40. Proiectul şi evenimentul se derulează în baza Programului de Cooperare Elveţiano-Român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse. Participă ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România, Jean-Hubert Lebet, directorul adjunct al FEDPOL Elveţia, Adrian Lobsiger şi directorul ANITP, Romulus – Nicolae Ungureanu
* Varşovia: Institutul Cultural Român în colaborare cu Ministerul român al Apărării Naționale și Ambasada României în Polonia organizează un eveniment dedicat împlinirii a 10 ani de la aderarea României la NATO și contribuției militarilor români în teatrele de operații NATO. Evenimentul se deschide cu vernisajul expoziției de fotografie „10 pentru România în NATO”, prezentată în spațiile Muzeului Militar de la Varșovia, care va fi deschisă de Ovidiu Dranga, ambasadorul României la Varșovia, și de col. Romeo Tăbârcă, atașatul militar al Ambasadei României. Expoziţia va rămâne la dispoziția publicului pentru o perioadă de patru săptămâni, fiind însoțită de proiecții de filme documentare și de ficțiune
– Casa Regală
* Cluj – Napoca: Principele Nicolae participă la un concert caritabil la Opera Naţională din Cluj, eveniment ce este organizat pentru a sprijini proiectul „Cărţile copilăriei în fiecare casă” – ora 19:00. În cadrul concertului va avea loc şi ceremonia de decernare a Înaltului Patronaj al principelui Nicolae pentru Asociaţia Curtea Veche
– Justiţie
* Şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii – plen – ora 9:30 şi secţii – ora 13:30
– Organizaţii
* În zilele de 16 şi 17 octombrie se desfăşoară cea de-a 14-a ediție a Forumului Național ONG din România 2014 – la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Str. Izvor nr. 2-4. Evenimentul este organizat de CENTRAS (Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale), împreună cu partenerii săi, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vărstnice şi Fundaţia Dignitas
– Biserică
* Părintele MihaiAndrei Aldea lansează cartea „Ortodoxia şi artele marţiale”, în cadrul conferinţei cu acelaşi titlu – ora 20:00, Aula Magna a Facultăţii de Drept
– Social
* Începând cu ora 18:30, Hotelul Domenii Plaza (Str. Al. Constantinescu nr. 33) va găzdui evenimentul caritabil „Savurezi o cină, salvezi un copil!”, toate fondurile strânse în această seară urmând să fie donate Organizaţiei „Salvaţi Copiii” pentru finanţarea programului „Fiecare Copil Contează”. Pe lângă oferta culinară variată, participanţii vor lua parte la un festin muzical, asigurat de Helen şi Jazzappella
* Timişoara: Concert caritabil susţinut de Nicu Alifantis & Zan, invitat fiind Mihai Neniţă – ora 19:00, la Filarmonica Banatul. Fondurile sunt destinate Casei de Copii „Hansel și Gretel” din Buziaș
– Economic
* Semnarea unui protocol de colaborare privind proiectul „Locuri de muncă pentru TINEri” între Primăria Sectorului 3 şi Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism – ora 11:00, la Centrul Cultural Casa Artelor, Bd. Mircea Vodă nr. 5
* Revista de Achiziții Publice organizează Reuniunea anuală a specialiştilor şi experţilor în achiziţii publice cu tema „Noile reguli şi regimul simplificat al sistemului de achiziţii publice – Transparenţă şi anticorupţie” – la Athenee Palace Hilton, Centrul de conferinţe
* Conferinţa „Viitorul şi siguranţa plăţilor electronice”, din ciclul „Banking 365-Banca Viitorului”, dedicată plăţilor electronice, organizată de Oxygen Events în parteneriat cu Asociaţia Română a Băncilor – ora 8:30, la Hotel Marshal Garden, Sala Panoramic
* Evenimentul „Business Challenge. Dinamizarea sectorului IMM-urilor şi provocările antreprenoriatului”, organizat de BusinessMark – ora 9:00, la Hotel InterContinental
* Cea de a II-a ediţie a Târgului Imobiliar Naţional – tIMOn (16-19 oct.) – ora 10:00, Piaţa Constituţiei
* În zilele de 16 şi 17 octombrie, se desfăşoară seminarul cu tema „Managementul plăţilor în afacerile internaţionale”, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României în parteneriat cu Institutul Bancar Român – ora 9:30, la sala Basarabia a CCIR, etaj 3, tronson II, Bd. Octavian Goga nr. 2, sector 3
– Medicină, Sănătate
* Slujba de înmormântare a medicului psihiatru prof. dr. Florin Tudose, care a decedat duminică, la vârsta de 62 de ani – ora 11:00, la Capela Cimitirului Bellu. Înmormântarea va avea loc în satul Snagov
* 25 de speakeri naționali și internaționali, profesioniști de renume din domeniul neuropatiei diabetice și piciorului diabetic, vor lua parte la Congresul Național de Neuropatie Diabetică și Picior Diabetic – Neurodiab 2014, care se va desfăşura în perioada 16-18 octombrie – la Hotel Ramada Parc, Str. Poligrafiei nr. 3-5
* Cluj-Napoca: Conferinţa de lansare a Proiectului CerCcROM – Controlul Cancerului de Col uterin în rândul populaţiei Rome şi a altor grupuri defavorizate din regiunea de Nord-Vest a României organizată de Institutul Oncologic Prof. Dr. Ion Chiricuţă. Conferinţă de presă – ora 13:00, la Amfiteatrul Ion Chiricuţă al Institutului Oncologic
* Bistriţa: Asociația de Planificare Familială din România, în parteneriat cu Colegiul Medicilor din România filiala Bistrița, organizează, în perioada 16 – 18 octombrie, la Hotelul Coroana de Aur, a III-a Conferință Națională a asociației, cu tema „20 de ani de planificare familială în România – actualități și perspective“
* Brăila: Conferinţă cu participare internaţională „Medicina de Familie – Prima linie în Asistenţa medicală” va avea loc în perioada 16 – 18 octombrie. Evenimentul, aflat la a X-a ediţie, este organizat de Societatea Medicilor de Medicină Generală/Medicina Familiei Brăila
* Satu Mare: Inaugurarea compartimentelor Endocrinologie şi Reumatologie ale Secţiei Interne a Spitalului Judeţean – ora 11:00
– Învăţământ, Cercetare
* Constanţa: Cea de-a XVII-a ediţie World Education University Fair – târg de consultanţă educaţională dedicat tinerilor care îşi doresc să studieze în străinătate programe de Licenţă, Master sau MBA – ora 11:00, la Hotel Ibis. La târg vor participa reprezentanţi internaționali ai celor mai importante universităţi din Marea Britanie, Olanda, Elveția și Grecia
* Sibiu: Universitatea Lucian Blaga din Sibiu organizează în perioada 16 – 18 octombrie cea de-a VII-a ediţie a Conferinţei Internaţionale Knowledge Science, Engineering and Management – KSEM 2014 – ora 9:00, în Sala Senatului din clădirea Facultăţii de Medicină, Str. Lucian Blaga nr. 2
– Istorie
* Tăşnad, jud. Satu Mare: Sesiunea ştiinţifică „Relaţii româno-ucrainene, istorie şi contemporaneitate”, parte a proiectului european „Parteneri fără frontiere”, în care se prezintă lucrări ştinţifice despre istoria, învăţământul, cultura şi religia românilor şi ucrainenilor din zona transfrontalieră şi nu numai – ora 10:30 (16 – 17 oct.). Participă profesori universitari, istorici, muzeografi, arhivişti din Ujgorod-Transcarpatia şi din judeţele de nord-vest ale ţării, precum şi reprezentanţi ai Ambasadei Ucrainei la Bucureşti şi Consulatului General al României de la Cernăuţi
– Mass – Media, Publicitate
* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00
* Praga: Elena Mîndru reprezintă Radio România la Euroradio Jazz Orchestra, un proiect în mediul radiofonic internaţional, ce se desfăşoară anul acesta în Republica Cehă, sub patronajul Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (EBU) şi cu sprijinul fundaţiei Swinging Europe din Danemarca. Solista va susţine două concerte care vor avea loc în 16 octombrie la Praga şi în 17 octombrie, la Hradec Kralove, în cadrul Festivalului Jazz Goes to Town (13 – 18 oct.)
– Cultură
* Florin Răducanu, pianist, compozitor şi orchestrator este invitatul special al primului concert din seria „Jazz pe româneşte” din stagiunea 2014-2015, susţinut de Big Band-ul Radio, sub bagheta dirijorului Ionel Tudor – ora 19:00, la Sala Radio. Cu ocazia concertului are loc şi evenimentul de lansare a albumului „Florin Răducanu & Friends – Jazz Standard Mood from Vienna 2014”. Evenimentul este realizat la iniţiativa Radio România Cultural în parteneriat cu Orchestrele şi Corurile Radio
* Conferinţa „Spaţii Publice – schimb de perspective între Europa şi China” organizată de Institutul Cultural Român cu ocazia celei de-a VI-a ediţii a Dialogului Cultural Europa-China (16-17 oct.) – ora 9:30, la Palatul Parlamentului, Sala Nicolae Bălcescu, Str. Izvor nr. 2-4, intrarea A2S1
* Gala Premiilor Contemporanul 2014 – ora 15:00, la sediul Fundației Dignitas, Str. Anton Pann nr. 21. Evenimentul este organizat cu sprijinul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național. Printre partenerii media: Radio România
* Colocviul „Suedia şi România în istorii bidimensionale”, despre prezenţa şi influenţa autoarelor de benzi desenate în peisajul editorial din ţările respective – ora 16:00, sala de conferinţe a Facultăţii de Istorie, Bd. Regina Elisabeta nr. 4 – 12
* Grupul Editorial Tritonic organizează lansarea volumului academic „India și hegemonia regională”, de Silviu Petre – ora 18:30, la Librăria Bastilia. Invitați, alături de autor: Mihai E. Ionescu, Iulian Fota, Șerban Filip Cioculescu
* Cluj – Napoca: Opera Maghiară din Cluj organizează o gală omagială, In memoriam Puccini, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la moartea compozitorului (29 octombrie 1924) – ora 19:00. Publicul clujean va putea audia fragmente din operele Edgar, Gianni Schicchi, La Bohème, Le Villi, Manon Lescaut, Tosca, Turandot, Madamma Butterfly, Suor Angelica
* Drobeta Turnu Severin: Festivalul Ţărilor Dunărene organizat de Centrul Cultural Mehedinţi – ora 18:00 (16 – 17 oct.)
* Galaţi: Salonul Literar „Axis Libri” – ora 17:00, la Biblioteca Judeţeană V.A. Urechia
* Iaşi: În suita de evenimente organizate cu ocazia Zilelor Iaşiului (6 – 28 oct.) va avea loc şi expoziţia personală „Bogdan Bârleanu 60”, organizată de Complexul Muzeal „Moldova”, filiala Iaşi şi Uniunea Artiştilor Plastici, filiala Iaşi, ce marchează aniversarea de 60 de ani de la naşterea artistului. Expoziţia este deschisă în perioada 16 octombrie – 2 noiembrie la Muzeul Unirii
* Oradea: Conferinţă de presă organizată de Teatrul Regina Maria din localitate – ora 11:00
* Sibiu: Asociaţia „Musica Suprimată” şi Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu în parteneriat cu Filarmonica de Stat din Sibiu prezintă o serie de cinci spectacole de teatru, poezie şi muzică ce vor avea loc în perioada 16 – 28 octombrie. Seria evenimentelor „Musica Suprimată” marchează 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial şi aduce în faţa publicului muzica unei generaţii asuprite de naţional-socialism, iar apoi interzisă şi uitată în epoca socialistă. Astăzi, de la ora 19:00, la Teatrul „Gong” Sibiu va avea loc premiera spectacolului „Der Kaiser von Atlantis Oder Der Tod dankt ab/ Împăratul din Atlantis sau refuzul morţii”
* Tulcea: Vernisajul expoziţiei „Lumen est omen – Arta, istoria şi spiritualitatea iluminatului artificial”, la Muzeul de Istorie şi Arheologie – ora 14:00
– Sport
* La Sala de Scrimă Floreasca au loc întrecerile Campionatului Naţional de sabie seniori, feminin şi masculin, individual şi pe echipe (15-19 oct.). Astăzi se desfăşoară proba feminină pe echipe – ora 9:00
* Constanţa: Meciul din etapa a 9-a a Ligii Naţionale de handbal masculin HCM Constanţa – Poli Timişoara – ora 18:00, la Sala Sporturilor
* Craiova: Sport Club Municipal Craiova organizează conferinţe de presă la Sala Polivalentă din Bănie:
- ora 12:00 – conducerea tehnică a echipei de handbal feminin
- ora 12:20 – conducerea tehnică a echipei de volei feminin
* Deva: Sportivul Flaviu Cernescu încearcă să doboare un record la slackline (mers pe coardă elastică) – ora 17:00, la Arsenal Park Orăştie
* Szczecin: Debutează Campionatele Mondiale de karate WUKF pentru copii, cadeţi şi juniori, din Polonia (16-19 oct.), la care participă şi sportivi români
* Jucători români de tenis la turnee internaţionale:
- Moscova: Raluca Olaru/Shahar Peer – Caroline Garcia/Arantxa Parra-Santonja, Irina Begu/Arina Rodionova – Martina Hingis/Flavia Pennetta, în sferturile probei de dublu
- Stockholm: Marius Copil – Pierre-Hugues Herbert, în optimile turneului
- Viena: Florin Mergea/Marin Draganja – Christopher Kas/Philipp Kohlschreiber, în sferturile probei de dublu
– Diverse
* Timişoara: Festivalul Berii Oktoberfest, în perioada 16 – 19 octombrie
Aniversări – Comemorări
– Şmini Aţeret (Shmini Atzeret), sărbătoare mozaică (a început în seara zilei precedente, 15 octombrie, după asfinţitul soarelui)
– 16-17: Începe în seara acestei zile, după asfinţitul soarelui, sărbătoarea mozaică Simhat Tora
– 1836: A murit poetul satiric Nicolae Dimachi; lui i se atribuie prima comedie românească originală, „Sfatul familiei” (n. 1777). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 17 octombrie 1836
– 1885, 16/19: S-a născut Mihail Sorbul (pseudonimul lui Mihail Smolski), dramaturg şi prozator (m. 1966). NOTĂ: Dicţionarul de literatură română (1979) dă ca dată a naşterii 29.X.1885
– 1933: S-a născut inginerul geolog Mircea Ioan Valentin Săndulescu; contribuţii în domeniile geotectonicii, geologiei structurale şi stratigrafiei; membru titular al Academiei Române din 1994
– 1935: A murit Constantin I. Nottara, actor, director de scenă şi profesor; a fost protagonist al primului film de ficţiune semnificativ pentru cinematografia românească, „Independenţa României” (n. 1859). NOTĂ: Unele surse (http://actualdecluj.ro/semnificatii-istorice-pentru-data-de-5-iunie/, http://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-memorial-nottara-aproape-de-disparitie/) dau ca dată a morţii 17 octombrie 1935
– 1938: S-a născut actriţa Veronica Lazăr, stabilită în Italia din anii ’60 şi cunoscută mai ales pentru rolurile din “Ultimul tangou la Paris”, de Bernardo Bertolucci şi “Inferno”, de Dario Argento (m. 2014, la Roma)
– 1939: S-a născut prozatorul Nicolae Damian (m. 1998) – 75 de ani
– 1944: A murit regizorul şi traducătorul Paul Gusty, unul dintre pionierii regiei româneşti de teatru; director de scenă aproape 60 de ani la Teatrul Naţional din Bucureşti (n. 1859) – 70 de ani
– 1945, 16-21: S-au desfăşurat, la Bucureşti, lucrările Conferinţei Naţionale a PCR, prima în condiţii de legalitate; Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ales secretar general al partidului, din a cărui conducere făceau parte atât grupul comunist venit de la Moscova (Ana Pauker, Vasile Luca ş.a.), cât şi cadre din ţară
– 1991: A murit anglistul Leon Leviţchi, traducător şi eseist (n. 1918)
– 1993, 16-18: România a devenit membru cu drepturi depline în Mişcarea francofonă, la cea de-a V-a Conferinţă la nivel înalt de la Port Louis (Insulele Mauritius)
– 1995: A murit (la Paris, unde emigrase) Paul Sava, actor şi poet (n. 1922)
– 1996: A murit Stelian Gruia, prozator, poet şi traducător (n. 1933)
– 2002: A murit Ileana Berlogea, istoric literar şi teatrolog (n. 1931)
EVENIMENTE EXTERNE
– Luxemburg: Reuniune a miniștrilor muncii din cadrul UE
– Belgrad: Vizita președintelui rus, Vladimir Putin, la invitaţia preşedintelui sârb Tomislav Nikolic, pentru a participa la o paradă militară cu ocazia aniversării a 70 de ani de la eliberarea Belgradului
– Boston: Premierul albanez Edi Rama susţine un discurs la Universitatea Harvard
– Geneva: Conferinţă de presă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pe tema epidemiei de Ebola
– Moscova: Forumul internațional „Religie și Pace”
– Italia: Cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Roma (16-25 oct.)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Alimentaţiei”; Adunarea Generală a ONU a decis (prin Rezoluţia 35/70 din 5.XII.1980) ca data de 16 octombrie 1945, data înfiinţării Fondului Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), să fie o zi care să contribuie la sporirea solidarităţii în lupta împotriva foametei, malnutriţiei şi sărăciei; este marcată din 1981
– „Ziua Europeană a Resuscitării”, organizată pentru prima dată în 2013 ( – 1 an), de către Consiliul European de Resuscitare (CER), cu scopul de a educa populaţia tânără din Europa în ceea ce priveşte acordarea de prim ajutor. Prin această iniţiativă se doreşte creşterea numărului de supravieţuitori în cazul unui stop cardio-respirator în locuri publice. Iniţiativa CER are loc după ce, la 14 iunie 2012, Parlamentul European a solicitat organizarea unei săptămâni de informare în întreaga Europă despre tehnicile de resuscitare
– 1793: A murit (ghilotinată, în timpul Revoluţiei franceze, după doi ani de temniţă) regina Maria Antoaneta, soţia regelui francez Ludovic al XVI-lea; fiică a împăratului Francisc I şi a împărătesei Maria Tereza; nepopulară în Franţa din cauza frivolităţii şi a respingerii oricăror iniţiative de reformă (n. 1755, la Viena)
– 1793: A murit chirurgul scoţian John Hunter, unul dintre cei mai de seamă oameni de ştiinţă ai epocii sale, promotor al metodei experimentale în medicină (n. 1728)
– 1813, 16-19: Bătălia de la Leipzig (numită şi „Bătălia Naţiunilor”): armatele rusă, austriacă şi prusacă înfrâng forţele lui Napoleon I Bonaparte, care este silit să se retragă peste Rin
– 1827: S-a născut pictorul elveţian Arnold Böcklin (m. 1901)
– 1834: Un puternic incediu izbucnește la Palatul Westminster din Londra, distrugând mare parte din clădirile complexului, printre care și cele ale Camerei Lorzilor și Camerei Comunelor. Reconstrucția avea să dureze aproape 40 de ani. Actualul ansamblu al Palatului Westminster este varianta reconstruită între anii 1837 şi 1860, în stil neogotic – 180 de ani
– 1854: S-a născut Oscar Wilde (Oscar Fingal O’Flaherty Wills Wilde), dramaturg, poet şi prozator irlandez (m. 1900) – 160 de ani
– 1927: S-a născut Günter Grass, poet, prozator, dramaturg, sculptor şi grafician german; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1999
– 1931: S-a născut Charles Colson, fost consilier al preşedintelui american Richard Nixon în perioada 1969-1973 şi unul dintre personajele-cheie ale cazului Watergate (m. 2012)
– 1934: Începe marșul celor 100.000 comuniști sub conducerea lui Mao Zedong prin China; sub denumirea de „Marşul cel lung” a rămas în istorie operaţiunea de retragere din faţa trupelor naţionaliste Kuomintang a armatelor Roşii, conduse de Partidul Comunist Chinez. Călăuziţi de Mao Zedong şi Zhou Enlai, soldaţii armatelor Roşii au parcurs mai bine de 12.500 km, în 370 zile, străbătând unele dintre cele mai dificile porţiuni de pe teritoriul chinez. „Marşul cel Lung”, care a durat până pe 29 octombrie 1935, a consfinţit ascensiunea la putere a lui Mao, care a dovedit abilităţi de lider şi a salvat armata comunistă de la dezastru, chiar dacă la sfârşitul dificilului şi temerarului marş mai dispunea de doar o zecime dintre soldaţii cu care pornise la drum – 80 de ani
– 1959: A murit George Marshall, general şi om politic american; iniţiator al Planului ce-i poartă numele, plan care prevedea acordarea de ajutoare gratuite naţiunilor europene după terminarea celui de-al doilea război mondial (1948-1952), în vederea relansării economice a acestora; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1953 (n. 1880) – 55 de ani
– 1964: China a detonat prima bombă nucleară, la Centrul de Testare de la Lop Nur, în nord-vestul ţării în deşertul Sinkiang; bomba, numită simplu „596”, era compusă din uraniu-235 şi a avut puterea de 22 KT – 50 de ani
– 1967: Inaugurarea oficială a sediului NATO de la Bruxelles (Belgia)
– 1978: Cardinalul polonez Karol Wojtyla (1920-2005) a fost ales papă, sub numele de Ioan Paul al II-lea; a urcat în Scaunul Pontifical la 22.X.1978; alegerea sa ca papă a fost considerată un eveniment de excepţie, fiind vorba de primul papă neitalian începând din anul 1522 (când a fost desemnat olandezul Hadrian al VI-lea); pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 şi 37 ani) şi a lui Pius al IX-lea (31 ani)
– 2005: Papa Benedict al XVI-lea a acordat, pentru prima oară în istoria papalităţii, un interviu televizat difuzat de canalul public polonez TVP1. Materialul a fost difuzat în data de 16 octombrie, de aniversarea alegerii Papei Ioan Paul al II-lea care, în Polonia, a fost declarată „Ziua Papei”. Sfântul Părinte a acordat interviul în limba italiană la reşedinţa de vară de la Castel Gandolfo
– 2007: A murit actriţa britanică Deborah Kerr (născută Deborah Jane Kerr-Trimmer); în anii ’50 era cotată printre cele mai valoaroase actriţe de la Hollywood (n. 1921)
– 2012: A murit Glebus Sainciuc, pictor şi grafician din R. Moldova; cunoscut mai ales pentru colecţia sa de măşti din papier mâché (n. 1919)
– 2013: A murit actorul de film american Ed Lauter (Edward Matthew Lauter) (n. 1938) – 1 an