Bulgaria se va număra printre cele mai afectate state de o eventuală sistare a livrărilor gazului rusesc către Europa pe timpul iernii. În prezent, situaţia gazelor din Bulgaria este mai bună decât în timpul crizei gazelor din anul 2009. Evaluarea aparţine Comisiei Europene, care a prezentat datele testelor de stres privind situaţia diverselor state europene în cazul sistării livrărilor ruseşti de gaze pentru şase luni. UE importă din Rusia 22% din cantităţile necesare de gaze naturale. Trei state din UE – Bulgaria, Estonia şi Finlanda – îşi acoperă 100% din consum cu gaz rusesc. Potrivit Bruxelles-ului, cea mai vulnerabilă dintre aceste trei ţări este Estonia, care în cazul întreruperii livrărilor ruseşti pe o perioadă de jumătate de an nu va putea asigura nici măcar alimentarea cu gaze a gospodăriilor. Conform evaluărilor Comisiei Europene, Bulgaria va fi în măsură să asigure majoritatea nevoilor stringente în special datorită bunei sale cooperări cu Grecia. Din această ţară, Bulgaria ar putea primi livrări de gaz lichefiat – au explicat experţii Comisiei, potrivit cărora este posibilă şi varianta furnizării de gaze naturale din Grecia, în schimbul energiei electrice din Bulgaria. Semnarea unui acord cu Grecia în vederea unui schimb de gaze şi electricitate este şi prima recomandare făcută de Comisia Europeană Bulgariei. Alte recomandări se referă la analizarea posibilităţii unui schimb similar şi cu Turcia, finalizarea conductei de transport al gazelor în dublu sens dintre Bulgaria şi România, creşterea transparenţei sectorului de gaze. Anumite măsuri de piaţă care vizează comerţul pot, de asemenea, să atenueze efectele negative – susţin surse de la Bruxelles. În cazuri extreme, Comisia Europeană este pregătită să examineze o strategie privind exceptarea pe termen scurt a normelor europene pentru Termocentrala Varna, astfel încât aceasta să poată produce cantităţile maxime de energie electrică. Bruxelles-ul îşi exprimă însă speranţa că nu vor exista probleme legate de livrările de gaze din Rusia, iar scenariile din testele de stres prezentate vor rămâne doar teoretice.
(www.bnr.bg – 16 octombrie)