Oricine ştie cine a fost Hans Christian Andersen, ale cărui poveşti de o sensibilitate aparte îi încântă şi azi pe copiii din lumea întreagă. Mai puţini sunt cei care ştiu că cel
ebrul autor danez a fost şi un împătimit al turismului, iar dacă ar fi să îi credem pe danezi, Andersen a fost chiar primul turist în înţelesul modern al termenului. Născut în Odense, în 1805, viitorul scriitor a plecat în capitala Copenhaga la 14 ani, după ce a rămas orfan de tată, pentru a-şi căuta de lucru într-o trupă de actorie. Directorul teatrului unde s-a angajat l-a ajutat să-şi continue studiile şi Andersen şi-a încercat norocul în dramaturgie, dar a scris şi poezie. În 1929 a avut primul succes literar, iar în 1833 a obţinut o indemnizaţie de călătorie din partea Regeului, care i-a permis să facă primele incursiuni în Europa. Impresiile culese din călătorii sunt cuprinse în primul său roman autobiografic, numit „Improvisatoren”, publicat în 1935. A călătorit practic toată viaţa, neobosit. A întâlnit mereu noi oameni şi a trecut prin experienţe inedite, răspunzând curiozităţii sale înnăscute. Autorul Crăiesei Zăpezilor a trăit într-o epocă în care schimbările au abundat. Oamenii au călătorit desigur şi înainte de mijlocul secolului XIX, făcând descoperiri, pelerinaje, deplasări de afaceri, vizite oficiale sau plecând să studieze sau să se trateze în alte locuri. Dar din cauza dificultăţilor şi pericolelor presupuse de aceste călătorii, doar puţine persoane se încumetau să plece mai departe. Cam în jurul anului 1840, o dată cu dezvoltarea căilor ferate şi introducerea vapoarelor cu aburi pe rute regulate, s-a produs o veritabilă revoluţie şi în domeniul călătoriilor. Turismul a început să capete un caracter sistematic şi a devenit din ce în ce mai accesibil pentru tot mai mulţi oameni. Şi dintre toţi, nimeni nu a fost mai conştient de aceste schimbări decât Andersen, care a devenit un participant entuziast la această revoluţie a călătoriilor. În primele sale deplasări, a fost şi el silit să se folosească de poştalioanele lente, dar apoi a fost din ce în ce mai acaparat de noile mijloace de transport. Iată ce le povestea cititorilor săi, din prima călătorie pe care a făcut-o cu trenul, în Germania, în 1840: „Te simţi atât de puternic, precum un vrăjitor dintr-o epocă apusă! Cuplăm calul cel magic la trăsura noastră şi am şi ajuns departe, zburând precum norii într-o furtună, precum păsările migratoare pe cuprinsul cerului!”
Şi tot Andersen este cel care a născocit neîntrecutul motto folosit şi astăzi în industria turismului: „To travel is to live” (A călători înseamnă a trăi).
Un alt aspect puţin cunoscut despre celebrul autor de poveşti danez este că a suferit toată viaţa de dureri de dinţi şi că a purtat încălţăminte numărul… 46!
Deşi a ştiut ca nimeni altul să îi încânte pe copii cu poveştile lui şi şi-ar fi dorit o familie, nu a reuşit niciodată să-şi vadă visul împlinit. A lăsat însă în urmă o moştenire literară care vorbeşte despre valori precum virtutea şi perseverenţa în faţa adeversităţilor. Între cele mai cunoscute poveşti de Andersen, traduse în peste 125 de limbi, se numără „Mica sirenă”, Regina Zăpezilor, Rătuşca cea urâtă, Hainele cele noi ale împăratului şi multe altele.
ebrul autor danez a fost şi un împătimit al turismului, iar dacă ar fi să îi credem pe danezi, Andersen a fost chiar primul turist în înţelesul modern al termenului. Născut în Odense, în 1805, viitorul scriitor a plecat în capitala Copenhaga la 14 ani, după ce a rămas orfan de tată, pentru a-şi căuta de lucru într-o trupă de actorie. Directorul teatrului unde s-a angajat l-a ajutat să-şi continue studiile şi Andersen şi-a încercat norocul în dramaturgie, dar a scris şi poezie. În 1929 a avut primul succes literar, iar în 1833 a obţinut o indemnizaţie de călătorie din partea Regeului, care i-a permis să facă primele incursiuni în Europa. Impresiile culese din călătorii sunt cuprinse în primul său roman autobiografic, numit „Improvisatoren”, publicat în 1935. A călătorit practic toată viaţa, neobosit. A întâlnit mereu noi oameni şi a trecut prin experienţe inedite, răspunzând curiozităţii sale înnăscute. Autorul Crăiesei Zăpezilor a trăit într-o epocă în care schimbările au abundat. Oamenii au călătorit desigur şi înainte de mijlocul secolului XIX, făcând descoperiri, pelerinaje, deplasări de afaceri, vizite oficiale sau plecând să studieze sau să se trateze în alte locuri. Dar din cauza dificultăţilor şi pericolelor presupuse de aceste călătorii, doar puţine persoane se încumetau să plece mai departe. Cam în jurul anului 1840, o dată cu dezvoltarea căilor ferate şi introducerea vapoarelor cu aburi pe rute regulate, s-a produs o veritabilă revoluţie şi în domeniul călătoriilor. Turismul a început să capete un caracter sistematic şi a devenit din ce în ce mai accesibil pentru tot mai mulţi oameni. Şi dintre toţi, nimeni nu a fost mai conştient de aceste schimbări decât Andersen, care a devenit un participant entuziast la această revoluţie a călătoriilor. În primele sale deplasări, a fost şi el silit să se folosească de poştalioanele lente, dar apoi a fost din ce în ce mai acaparat de noile mijloace de transport. Iată ce le povestea cititorilor săi, din prima călătorie pe care a făcut-o cu trenul, în Germania, în 1840: „Te simţi atât de puternic, precum un vrăjitor dintr-o epocă apusă! Cuplăm calul cel magic la trăsura noastră şi am şi ajuns departe, zburând precum norii într-o furtună, precum păsările migratoare pe cuprinsul cerului!”Şi tot Andersen este cel care a născocit neîntrecutul motto folosit şi astăzi în industria turismului: „To travel is to live” (A călători înseamnă a trăi).
Un alt aspect puţin cunoscut despre celebrul autor de poveşti danez este că a suferit toată viaţa de dureri de dinţi şi că a purtat încălţăminte numărul… 46!
Deşi a ştiut ca nimeni altul să îi încânte pe copii cu poveştile lui şi şi-ar fi dorit o familie, nu a reuşit niciodată să-şi vadă visul împlinit. A lăsat însă în urmă o moştenire literară care vorbeşte despre valori precum virtutea şi perseverenţa în faţa adeversităţilor. Între cele mai cunoscute poveşti de Andersen, traduse în peste 125 de limbi, se numără „Mica sirenă”, Regina Zăpezilor, Rătuşca cea urâtă, Hainele cele noi ale împăratului şi multe altele.
Autor: Adriana Buzoianu
